Companii

Exporturile duc producţia Dacia la maximul istoric, deşi creşterea TVA „taie“ 10.000-15.000 de maşini din piaţa locală

Exporturile duc producţia Dacia la maximul istoric, deşi creşterea TVA „taie“ 10.000-15.000 de maşini din piaţa locală

Fabrice Cambolive, directorul comercial al Automobile Dacia

08.07.2010, 23:35 34

Dacia a înregistrat în primul semestru o creştere a vânzărilorpe piaţa locală, astfel că România a urcat pe locul doi înclasamentul pieţelor Dacia, după ce anul trecut s-a clasat pe loculal treilea, după Germania şi Franţa.
"Rezultatele României s-au ajustat în mai-iunie, pe fondulprogramului REMAT. Faţă de anul trecut, acum situaţia este mult maiechilibrată. Nu mai depindem numai de două-trei pieţe, ci avemrezultate uniforme la nivel european", spune FabriceCambolive.
Majorarea TVA de la 19% la 24% va duce la o scădere a vânzărilorde autovehicule cu 10-15.000 de unităţi, în opinia directoruluicomercial al mărcii, astfel că piaţa va fi de aproximativ 100.000de autovehicule în acest an. Până la majorarea TVA, această valoareviza numai piaţa de autoturisme şi nu includea şi vehiculelecomerciale.
Speranţa producătorilor şi importatorilor este legată de programulREMAT, care a adus în piaţă zeci de mii de vouchere care ar trebuifolosite până în toamna acestui an.
"Un boom al pieţei va avea loc la nivelul lunilorseptembrie-octombrie, înainte de finalul programului "Rabla", încondiţiile în care toţi cei ce vor avea vouchere vor încerca să levalorifice", spune Cambolive.
Lunile iulie şi august vor fi dificile în ceea ce priveştevânzările auto în condiţiile în care impactul creşterii TVA va fiîn primul rând unul psihologic şi va fi resimţit la nivelul tuturorcategoriilor de produse. "Din punctul de vedere al vânzărilor demaşini, aprecierea TVA va fi compensată de prima de casare", a spusFabrice Cambolive.
Susţinerea vânzărilor mărcii din a doua jumătate a acestui an vaveni, potrivit reprezentanţilor Dacia, din lansarea unor seriilimitate ale modelelor din gamă, care în general vin cu un discountde 4-5% faţă de preţul de bază. Totodată, modelul Sandero va fiintrodus în programul Dacia Avantaj şi va beneficia de un discountde 600 de euro şi noi sisteme de finanţare prin leasing.

Euro 5 şi cutie automată pentru Duster
Până la finele acestui an toate modelele Dacia vor fi echipatenumai cu motorizări Euro 5 pentru care în prezent nu se plăteştetaxă de poluare. Din gama Duster, următorul model care va trece lanoile norme va fi dieselul de 1,5 litri dCi de 90 CP, care estedeja disponibil în Franţa.
"Trecerea la Euro 5 se face treptat, deoarece inginerii Renault aunevoie de timp pentru a efectua aceste măsuri. Dacă vor existamodificări la nivelul preţurilor, le vom anunţa odată cu lansareanoilor motorizări", a spus directorul comercial al mărcii.
Pe lângă motorizările Euro 5, Dacia ia în calcul lansarea pentruDuster şi în România a unei versiuni cu transmisie automată, întimp ce pentru anumite pieţe precum cea rusească va fi lansată şi oversiune cu un motor pe benzină mai puternic, cel mai probabil celde 2,0 litri şi 140 CP.
Duster are în prezent 35.500 de comenzi, din care 3.000 în România.Din acestea pe piaţa locală s-au livrat deja aproximativ 1.500 deunităţi.
"Termenele la livrare pentru Duster în Franţa sunt între o zi, dacămaşina este pe stoc, sau şase luni dacă se doreşte o anumităconfiguraţie. România este avantajată pentru că este mult maiaproape de fabrică, iar livrările se fac mai rapid. Acum lucrăm lacreşterea producţiei şi adaptarea mixului de modele pentru a reducetermenele de livrare", a mai spus Cambolive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO