Companii

Fan Courier, investitii de 1,5 mil. euro in tehnologie

Fan Courier, investitii de 1,5 mil. euro in tehnologie

Dotarea cu palm-uri a operatorilor Fan Courier va creste cu 30% eficienta companiei

25.09.2007, 18:58 97

Compania Fan Courier, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata de curierat, va investi pana la sfarsitul anului 1,5 mil. euro pentru modernizarea sistemului de suport tehnic al retelei de curierat, proiect care vizeaza achizitionarea de agende electronice portabile, pentru operatorii companiei, precum si a softului necesar.
"Prin acest program vizam o crestere a operativitatii si a eficientei cu 30%, ceea ce va insemna mai putin timp petrecut de curierii nostri pentru preluarea coletelor", a spus Neculai Mihai, directorul companei.
Astfel, in luna octombrie firma va cumpara 250 de agende pentru operatorii din Bucuresti, pana in decembrie urmand sa achizitioneze alte 650 de bucati pentru curierii din tara.
Companiile de curierat romanesti fac investitii masive in flota si in tehnologie pentru a se mentine pe piata.
Totodata, Fan Courier a cumparat recent un teren de 29.000 de metri patrati, pentru 2,5 mil. euro la Stefanesti, langa Bucuresti. Pe acest teren, compania va construi un nou sediu central si un nou depozit, constructia fiind programata sa inceapa in octombrie 2007 si sa se finalizeze in toamna lui 2008. Investitiile ulterioare in constructia propriu-zisa vor fi de aproximativ 4-5 mil. euro, iar constructia va cuprinde intr-o prima faza o hala de 4.000 de metri patrati, un corp administrativ cu parter si patru niveluri insumand 5.000 de metri patrati de birouri si o parcare de 10.000 de metri patrati.
Fan Courier a avut anul acesta un program de investitii de 7 mil. euro, din care 3,7 mil. euro au fost investiti in prima parte a anului.
Compania a inregistrat anul trecut afaceri de 21,5 mil. euro, pentru acest an bugetandu-si o crestere de 45%. Compania are peste 1.600 de angajati si o flota auto de 1.180 de masini.
Fan Courier deruleaza atat servicii de curierat intern, cat si international, prima categorie avand insa ponderea cea mai mare in cifra de afaceri a companiei. Desi in momentul de fata curieratul international contribuie cu doar 4% la cifra de afaceri, iar axa principala de dezvoltare a Fan Courier este activitatea domestica, reprezentantii companiei sunt in discutii pentru extinderea pe alte piete.
Dezvoltarea businessului pe segmentul de curierat intern parcuge o evolutie pozitiva care se datoreaza atat dezvoltarii economiei, expansiunii companiilor in toate zonele tarii, precum si unor noi domenii precum comertul electronic, care castiga teren pe piata. Principalii concurenti pe piata de curierat intern sunt Cargus, Curiero si TCE Logistica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO