Companii

IAR Brasov a facut profit de peste cinci milioane euro anul trecut

19.02.2004, 00:00 13

Producatorul de elicoptere IAR Brasov a obtinut anul trecut un profit brut de 206,6 miliarde de lei(5,6 mil. euro) , valoare apropiata de rezultatul pe care l-a inregistrat cu un an inainte, dar cu minus: adica pierderi. Valoarea actiunilor IAR a urcat cu 40% la Bursa Electronica RASDAQ numai in ultimele doua zile. De la mijlocul anului trecut, cresterea actiunilor IAR a fost de 125%.
Cifra de afaceri a producatorului de elicoptere a urcat anul trecut de peste sase ori. Valoarea vanzarilor realizate de companie s-a ridicat anul trecut la 1.211 miliarde de lei (36 milioane de dolari), fata de doar 189 miliarde de lei (6 milioane de dolari) cu un an inainte
"Anul trecut am realizat un program de nmodernizare a unor elicoptere pentru armata romana si am livrat mai multe elicoptere in Coasta de Fildes. Cele doua contracte au adus fiecare 4-500 de miliarde de lei la cifra de afaceri," a declarat Ion Dumitrescu, directorul comercial al companiei
Programul SOCAT de modernizare a 24 de elicoptere Puma ale armatei romane a fost semnat in urma cu mai bine de noua ani, dar a fost amanat de mai multe ori din cauza lipsei de fonduri. Ultimul elicopter ar urma sa fie livrat in acest an.
Conducerea companiei mizeaza totusi pe o crestere de 5-10% a cifrei de afaceri in urmatorii doi ani. Conform conducerii companiei, compania va mai colabora cu armata si in anii urmatori, cel putin in ceea ce priveste reparatiile si pisele de schimb pentru elicoptere.
IAR a inceput deja sa lucreze intr-un contrat cu armata Emiratelor Arabe Unite, care prevede livrarea a 25 de elicoptere Puma. Primul elicopter urmeaza insa sa fie livrat in 2005, iar contractul urmeaza sa fie finalizat in 2007. Contractele presupun o colaborarea internationala complexa, in cadrul careia compania are rolul de integrator si contractor general.
IAR este unul din actionarii societatii mixte romano-franceze Eurocopter Romania, cu 49% din actiuni, in timp ce compania franceza Eurocopter detine 51% din actiuni. Anul trecut , IAR a participat la o majorare de capital in valoare de 1,3 milioane de euro, iar o noua majorare ar urma sa aiba loc in acest an. Eurocopter ar putea inregistra pentru prima data profit in acest an.
Actiunile IAR s-au numarat in sedinta de ieri a pietei RASDAQ printre cele mai tranzactionate de pe piata iar pretul actiunior a urcat pana la nivelul maxim la care se puteau realiza tranzactii: 12.332 lei/actiune, cu 25% mai mult fata de cotatia de luni. La ultimul pret de la Bursa, capitalizarea bursuiera a IAR este de 7,4 milioane de dolari.
Compania nu va distribui dividende in acest an, la fel ca in ultimii doi ani. "Nu se poate pune problema dividendelor. Trebuie sa acoperim intai pierderea de anul trecut," a declarat Dumitrescu. Din profitul pe anul 2000, IAR a distribuit un dividend brut de 23 lei/actiune.
Principalii actionari ai IAR Ghimbav sunt Ministerul Economiei si Comertului - 64,9%, Ministerul Muncii - 7,3% si fondul american de investitii Broadhurst Investments Limited Cyprus - 5,1%.
IAR are un capital social de 477 miliarde de lei, impartit in actiuni cu valoarea nominala de 25.000 de lei. La finalul anului trecut datoriile societatii insumau 1.880 miliarde de lei, din care 344 miliarde de lei reprezentau plati restante. Creantele IAR insumau la aceeasi data 1.226 miliarde de lei.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO