Companii

IBM va avea grijă de secretele informatice ale Petrom pentru „multe milioane de dolari“

Autor: Roxana Petrescu

05.10.2010, 23:56 31

Petrom, cea mai mare companie locală, şi IBM (InternationalBusiness Machines), cel mai mare furnizor de servicii IT din lume,au semnat un contract pe zece ani cu o valoare de "mai multemilioane de dolari" prin care americanii vor prelua operareacentrului de date al producătorului de petrol şi gaze.
Centrul de date este practic "cutia neagră" a operaţiunilor Petrom,fiind localizat în incinta Petrom City, noul proiect de birouri de100 mil. euro în care vor lucra angajaţii companiei.
Centrul de date de la Bucureşti este similar cu cel de la Viena,unde este sediul central al acţionarului majoritar al Petrom,grupul petrolier OMV, fiind alimentat cu energie prin intermediulunei centrale special construite pentru acest obiectiv.

"IBM şi Petrom au încheiat un acord în valoare de mai multemilioane de dolari pentru servicii specifice unui centru de date.În cadrul acestui acord, IBM va prelua operarea centrului de dateal Petrom", spun repre­zentanţii Petrom.
Printre serviciile pe care le va oferi IBM se numără cele degăzduire sau de back-up şi de recuperare a datelor în cazul unorcalamităţi.
"Acest acord va ajuta Petrom să reducă costurile de operare alecentrului de date", spune Mihai Tudor, country manager al IBMRomânia.
Contractul a fost semnat luna trecută şi potrivit reprezentanţilorPetrom acesta nu echivalează cu o externalizare de servicii şi decinu implică reduceri de costuri prin diminuarea numărului deangajaţi.

Externalizările sau vânzările de active care nu mai erauconsiderate ca fiind apropiate de obiectul de activitate al Petromau fost pe ordinea de zi a companiei în ultimii ani, cele mai noimişcări în acest sens fiind renunţarea la activitatea depetrochimie şi închiderea rafinăriei Ar­pechim, una dintre celedouă unităţi de rafinare a petrolului aflate în porto­foliulPetrom.
Compania a raportat în primele şase luni ale anului un profit netde 1,5 mld. lei (366,8 mil. euro), de peste patru ori mai marecomparativ cu perioada similară din 2009, în contextul în carecomerţul de produse petroliere a înregistrat un declin maiaccentuat comparativ cu 2009, iar producţia de hidrocarburi afirmei s-a comprimat cu 3%.
Vânzările Petrom au ajuns la 8,3 mld. lei (peste 2 mld. euro), cu14% mai mult compa­rativ cu primul semestru al anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO