Companii

Marfin a strans 5,19 mld. euro pentru investitii in Europa de Sud-Est

02.07.2007, 17:41 19

Compania elena de investitii Marfin Investment Group (MIG) a incheiat vineri, inaintea termenului stabilit initial, o oferta globala de actiuni in valoare de 5,19 miliarde de euro, fondurile rezultate fiind destinate unor tranzactii in Europa de Sud-Est, inclusiv in Romania. Compania, care va avea capacitatea de a obtine finantare suplimentara de peste 10 miliarde de euro sub forma datoriilor, se va concentra asupra preluarii unor participatii la companii din Europa de Sud-Est, fiind interesata, in principal, de Albania, Cipru, Ungaria si Romania. MIG a aratat anterior ca vrea sa investeasca in proiecte din domeniile sanatatii, turismului, energiei, utilitatilor, precum si in sectorul imobiliar si cel al serviciilor financiare. Grupul intentioneaza sa realizeze 30 de tranzactii in urmatoarele sase luni, inclusiv trei investitii importante, de peste un miliard de euro, la care se vor adauga zece tranzactii de dimensiuni medii, de peste 500 de milioane de euro, si alte 20 de acorduri de peste 50 de milioane de euro fiecare, a aratat, anterior, cofondatorul MIG, Dennis Malamatinas. Valoarea ofertei va depasi suma record, de cinci miliarde de dolari, obtinuta de fondul american Kohlberg Kravis Roberts in mai 2006, pentru vehiculul investitional al grupului. Totodata, Marfin va deveni cea mai mare firma de investitii din Europa de Sud-Est. Marfin Popular Bank, cel mai mare actionar al MIG, controleaza o participatie la Egnatia Bank, care este prezenta pe piata romaneasca din anul 2000, cand a achizitionat filiala comuna din Romania a bancilor BNP Paribas si Dresdner Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO