Companii

Media Galaxy: vanzarile prin credit au ajuns la 35%

15.02.2008, 21:17 18

Media Galaxy, reteaua de magazine de concept mare a retailerului de electronice si electrocasnice Altex, incheie zilnic aproximativ 600 de contracte de creditare, ponderea vanzarilor prin credit fiind de 35% in totalul vanzarilor. Potrivit reprezentantilor companiei cresterea vanzarilor prin credit la 35%, de la 15% in mod normal, se datoreaza lansarii noului produs de creditare "20 de rate fara costuri" care presupune dobanzi si comision de administrare 0. Compania a lansat recent noul produs de creditare pentru a preveni o scadere a achizitiilor in urma cresterii ratei dobanzii de referinta la 9% de catre BNR. "In aceste conditii, printr-un sistem de finantare cu DAE 0%, clientii nu vor fi afectati de inflatie sau de cresterea cursului valutar pe perioda creditului", a spus Adrian Urda, directorul general al Altex. Retailerul, care a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 317 milioane de euro, opereaza reteaua Media Galaxy, cu 16 unitati de vanzare de suprafata mare, aproximativ 80 de unitati Altex si Altex Megastore si 11 magazine Digit'up.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO