Companii

Microbuze Mercedes pe Internet

14.08.2001, 00:00 19



EvoBus GmbH, divizia europeana de autovehicule pentru transport de persoane a grupului Daimler Chrysler, a devenit de saptamana trecuta primul fabricant de microbuze marca Mercedes-Benz ce pot fi comandate prin Internet, dupa cum se arata intr-un comunicat al companiei.

Versiunile disponibile online sunt Mercedes-Benz Sprinter, Mercedes-Benz Vario si Mercedes-Benz Medio, doritorii putand gasi pe pagina de web atat descrieri in detaliu, cat si imagini de ansamblu sau din interiorul autovehicolelor.

Adresa site-ului este www.mercedes-benz.com/cash-and-carry si contine link-uri catre "online search" sau "test drive". Potentialii cumparatori au astfel posibilitatea de a vedea lista cu modelele disponibile, de a selecta versiunea dorita si de a cere detalii despre pret.

Site-ul web ii pune pe acestia in legatura cu punctele de vanzari regionale de pe teritoriul Germaniei, iar pentru clientii din afara tarii, cu EvoBus Minibus Centre din Dortmund pentru a se inscrie la un testdrive, a plasa o comanda, sau chiar pentru a incheia tranzactia online.

Sectiunea "test drive" poate fi utilizata de catre doritorii care vor sa se inscrie la un test inainte de a lua o decizie finala, test care poate fi real sau virtual, pe site-ul web, in functie de locul in care se afla potentialul client.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO