Companii

Nike a alergat de doua ori mai repede in 2002

29.01.2003, 00:00 57

Compania Elmec Romania, reprezentantul exclusiv al producatorului american de echipamente sportive Nike, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 6,5 milioane euro, in crestere cu 45% fata de valoarea inregistrata in anul precedent.
In 2002, Elmec a obtinut o cifra de afaceri de 4,5 mil. euro, mai mult decat dublu fata de rezultatul din 2001, a declarat Ziarului Financiar Norris Mageanu, director de marketing al companiei.
El spune ca aceasta evolutie se bazeaza pe cresterea numarului de clienti, dar si pe deschiderea de noi magazine. Prosdusele Nike sunt comercializate in 12 magazine exclusive, dar si in magazine care vand mai multe marci de echipament sportiv. "Elmec detine noua magazine, dintre care cinci in Bucuresti, si cate unul in Timisoara, Arad, Oradea si Deva, alte trei fiind in franciza", a precizat Mageanu.
"Vom deschide inca doua in acest an, unul in Bucuresti si inca unul probabil in zona Moldovei, chiar daca nu suntem foarte hotarati sa mergem pe piata estica", a adaugat el. Principalele orase in care se gasec magazinele Nike sunt situate in zona de vest sau sunt importante centre universitare, avand in vedere ca produsele firmei se adreseaza in principal tinerilor.
Pretul unei perechi de pantofi Nike variaza intre 1,5 si 7 milioane de lei, in timp ce articolele de imbracaminte pot fi cumparate la preturi mai reduse, de pana in patru milioane de lei. Chiar daca incaltamintea reprezinta circa 40% din vanzarile Nike, proportia se schimba daca se ia ca baza valoarea, astfel ca incaltamintea reprezinta cam 60% din veniturile Elmec, iar articolele de imbracaminte restul de 40%, completeaza Mageanu.
Elmec Romania a fost infiintata in 1999, avand la acea data un capital social de 700.000 de dolari. Actionarul unic este firma Elmec Sport din Grecia, o companie cotata la bursa din Atena.
Nike este cel mai mare producator de echipament sportiv pe plan mondial, cu vanzari de circa zece miliarde de dolari anual. Compania greaca Elmec Sport este distribuitor exclusiv al produselor Nike in Grecia, Cipru, Romania si Bulgaria. In afara de Nike, firma greceasca mai distribuie produse Harley Davidson sau echipamente de fitness produse de compania italiana Technogym.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO