Companii

O nouă schimbare la conducerea Tarom: un fost şef al Electrica Serv a fost numit director general la compania aeriană

O nouă schimbare la conducerea Tarom: un fost şef al...

Autor: Mirabela Tiron

02.02.2017, 17:53 564

Consiliul de administraţie al companiei de stat Tarom l-a înlocuit la conducerea transportatorului aerian pe Dan Plaveti cu Eugen Davidoiu, fost şef al Electrica Serv, la Termoelectrica şi al Societăţii Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) .

”Plaveti s-a aflat la final de mandat şi a fost înlocuit de Eurgen Davidoiu, care vine pe un mandat interimar de patru luni, ce poate să fie prelungit”, a spus Valentin Iordache, membru în board-ul Tarom.

Tarom ajunge astfel sub conducerea celui de-al patrulea şef de la începutul anului trecut până în prezent. Sub instabilitatea de la nivelul conducerii, Tarom continuă să  se afunde în pierderi,  finalizând primul semestru al anului trecut cu 28,6 milioane de lei pierderi, nivel aproape similar cu cel de anul anterior şi de peste opt ori mai mare faţă de rezultatul prognozat.

Datele financiare pe anul trecut nu au fost făcute publice. Pe parcursul anului trecut, tot mai multe avioane au avut defecţiuni tehnice de la începutul anului trecut, zeci de pasagerii fiind ţinuţi la sol mai multe ore din această cauză. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO