Companii

Omul care a salvat profitul Petrom: Daca ceva nu merge bine, CFO-ul este primul care pleaca. Stiam ca va veni o criza si ne-am pregatit din 2008

Omul care a salvat profitul Petrom: Daca ceva nu merge bine, CFO-ul este primul care pleaca

Reinhard Pichler face parte din „garda veche” de manageri adusa de autriecii de la OMV imediat dupa privatizarea Petrom din 2004. In primul sau an de mandat, Petrom trece de la o pierdere de 240 de milioane de euro la un profit net de 391 de milioane de euro.

23.03.2010, 00:00 115

Ideea folosirii acestor instrumente a fost a lui Pichler,implementarea a durat cam sase luni fiind realizata de o mana deoameni. CFO-ul Petrom recunoaste ca daca pariul sau nu ar fi mers,ar fi fost primul ca ar fi plecat din companie.

"Am multi prieteni in SUA care mi-au zis inca din 2008 ca existao bula imobiliara care va exploda in curand. Nimeni nu stia la acelmoment cat de mare va fi impactul, dar stiam ca acest lucru avea sase intample. Semnalele erau destul de clare. Criza mare avea sa fiedeclansata pe partea de real estate, urma criza bancilor care numai dadeau bani, iar apoi urmau problemele pentru orice industrie.In mod normal aceste lucruri aveau sa afecteze barilul de petrol",explica Pichler.

In timp ce la nivelul Petrom deja se puneau bazele uneistrategii de protectie, spre sfarsitul anului 2008 Romania inca semai bucura de crestere economica, iar politicienii spuneau ca piatalocala nu va fi atinsa de criza financiara. La acel moment unimprumut de la Fondul Monetar International parea ceva deneimaginat, pentru ca ulterior sa devina o "centura de siguranta",iar mai apoi o necesitate pentru plata pensiilor si salariilor.

In contextul in care barilul de petrol a ajuns de la un maxim de147 de dolari in iulie 2008 la sub 40 de dolari spre sfarsitulanului, Petrom a luat decizia de a face hedging pe pretulpetrolului pentru jumatate din productie pentru tot anul 2009.Ulterior decizia a fost extinsa si pentru anul acesta.

"Aceasta decizie a fost luata in 2008 pentru ca am presupus camediul economic se va deteriora. Am facut acest lucru pentru a neproteja cash flow-ul si, implicit, bugetul de investitii", spuneCFO-ul Petrom.

Cum se face hedgingul pe baril?

Pichler spune ca cel mai important lucru in realizarea acestuiproces este stabilirea nivelului minim al barilului, nivel sub carecompaniei ii este foarte greu sa reziste. Pentru 2010 aceastalimita a fost stabilita la 55 de dolari pe baril.

"Ne-am gandit care va fi minimul barilului de petrol sub caredevenea dificil sa ne mentinem. 55 de dolari pe baril a fost pragulpentru a ne asigura cash flow-ul (pentru 2010 - n.red.). Heginguleste ca o polita de asigurare. Noi nu am speculat niciodata siniciodata nu o vom face", spune Pichler, precizand ca nivelul de 55de dolari pe baril este unul la care compania isi reduce programelede investitii, dar reuseste sa se mentina.

"Un pret de 75 de dolari pe baril ne-ar da incredere pentrubugetul de investitii si de aceea acest nivel a fost ales ca fiindpragul superior al hedgingului pentru 2010. Cel mai important pasin acest proces este sa-ti stabilesti limita. Ne-am asigurat circa40% din productie dintr-un motiv foarte simplu. La gaze naturalenoi avem un pret reglementat care nu variaza in functie deoscilatiile din piata. Aici hedgingul nu-si are sensul", mai spunePichler. Astfel, in 2010, pentru orice valoare a barilului depetrol mai mica de 55 de dolari, Petrom primeste tot 55 de dolari,intre 55-75 de dolari primeste pretul pietei, iar daca valoareapetrolului depaseste 75 de dolari, compania renunta la acestebeneficii primind tot 75 de dolari. Un mecanism aproape similar amers si in 2009, doar intervalele de oscilatie ale petrolului fiindputin diferite. Intuirea corecta a acestor intervale a adus inconturile Petrom peste 100 de milioane de euro la sfarsitul anuluitrecut.

Cel mai important de stiut este ce te loveste cel maitare

"Cel mai important pas in realizarea unei politici de hedgingeste analiza pretului minim. Trebuie sa stii ce te loveste cel maitare", mai spune Pichler.

Pentru OMV, actionarul majoritar al Petrom, a fost pentru primadata in istoria sa cand a acceptat un astfel de instrument deprotectie.

"Este pentru prima data cand la nivelul grupului OMV a fostaplicata o astfel de politica la o asemenea scara si a fostacceptata din cauza conditiilor de piata. Speculatiile financiarenu sunt treaba noastra. Noi am facut acest lucru ca sa ne protejam,nu ca sa castigam bani. Atunci am fi fost speculatori", mai spuneCFO-ul Petrom. Potrivit acestuia, strategia a fost aprobata deactionari bazandu-se pe urmatoarea logica. "Ceea ce am comparatcand am luat decizia de a face hedging a fost cat pierdem dacabarilul se duce sub 55 de dolari si la ce castiguri renuntam dacasare de 75 de dolari. Daca pierderile sunt mai mari, mergi inaintecu hedgingul", explica Pichler care estimeaza ca in continuarebarilul de petrol va fi volatil cu valori cuprinse intre 60 si 80de dolari.

In criza, nici nu ai bani sa terestructurezi

Pichler spune ca marile greseli decizionale se fac de obicei invremurile bune, nu in criza.

"Petrom s-a folosit de anii buni pentru a se restructura. Ca sicompanie, te restructurezi in vremurile bune pentru ca in vremurilerele nu ai bani s-o faci, nu ai bani sa platesti pachetecompensatorii si altele. Am vazut criza mai devreme decat multecompanii din Romania si taierea de costuri a inceput din martie2008. Cu cel putin 6 luni inainte de piata ne-am dat seama ca vinecriza", spune Pichler.

Petrom a inceput sa se restructureze inca de la privatizare.Astfel, in prezent compania mai are circa jumatate din angajatii pecare ii avea in momentul privatizarii, in timp ce afacerile care nufac parte din activitatea de baza au fost vandute sau urmeaza safie indepartate. In plus, compania a redus multe cheltuieli anultrecut cum ar fi cele de deplasare, a renegociat contracte cufurnizori, si-a redus bugetul de investitii si a amanat uneleproiecte.

"Cele mai mari greseli le faci inainte de criza, nu in criza.Daca de exemplu faci o investitie proasta esti deja in criza.Bancile afla de investitiile tale putin inspirate si in momenteledificile nu-ti mai dau banii tinand cont de optiunile tale dinvremurile bune", mai spune Pichler.

Vanzarea Petrom City

CFO-ul Petrom spune ca atunci cand vine vorba de facut rost debani, compania se uita in trei directii cu precadere: controlulcosturilor, alinierea pretului gazelor interne la cele din importsi piata financiara. Acum, gazele extrase de cei doi producatorilocali se vand la un pret de circa 160 de dolari pe mia de metricubi, de doua ori mai mic fata de pretul de vanzare al gazelor dinimport.

Intre timp, a mai aparut o solutie din care Petrom ar putea facerost de bani, si anume o posibila vanzare a Petrom City. "VanzareaPetrom City este o modalitate de a face rost de bani rapid sinormal ca o luam in calcul. Daca vom primi o oferta buna, o vomanaliza. Oricum angajatii Petrom se vor muta acolo pana lasfarsitul acestui an", spune Pichler.

Petrom City este o investitie de 130 de milioane de euro,localizata in nordul Bucurestiului, gandita sa gazduiasca circa2.500 de angajati ai producatorului de petrol si gaze care acumlucreaza in mai multe sedii inchiriate. Desi lucrarile trebuiafinalizate la sfarsitul anului trecut, cel mai probabil ele vor fiterminate anul acesta. Solutia luata in calcul de Petrom este aceeaa unui contract de tip sale and leaseback. Un astfel de contractpresupune vanzarea unui activ, de obicei un imobil, in urma caruiavanzatorul devine chiriasul acelui imobil. Practic, cel care vindeimobilul va continua sa-l foloseasca, dar nu-l va mai detine.Contractele de tip sale and leaseback sunt o modalitate foarte bunade a face rost de lichiditati semnificative intr-un timp foartescurt.

Lucrurile nu se indreapta intr-o directiebuna

La nivel general, Pichler spune ca lucrurile nu se indreapta indirectia buna, iar problema imobiliara din State inca nu a fostrezolvata.

"Nu vad la nivel european ca lucrurile se indreapta intr-odirectie buna si nu este numai cazul Romaniei. Irlanda a fost ostea, Spania este de atatia ani in UE si are probleme, Grecia,tarile baltice sunt doar cateva exemple care ne arata ca Romania nueste singura tara cu probleme. In SUA nu s-a rezolvat crizaimobiliara care a dus la toata aceasta situatie globala. Ne-amintors la nivelul din 2004 si trebuie sa muncim pentru a nereveni", spune CFO-ul Petrom. Pichler se fereste cand vine vorba dedat sfaturi politicienilor din Romania, care au fost de multe oriacuzati atat de mediul de afaceri local, cat si de institutiifinanciare ca nu a luat nicio masura concreta pentru a readucecresterea economica.

"Fiecare trebuie sa-si faca treaba. Daca cineva din guvern arenevoie de un sfat, ni-l poate cere", spune Pichler. El mai adaugaun lucru: intr-o companie privata, greselile se platesc de cele maimulte ori cu functia. "Daca ceva nu merge bine, CFO-ul este primulcare paraseste compania", a conchis Pichler.

Ce spune Reinhard Pichler despre

  • Evolutia economiei: Nu vad la nivel european ca lucrurile seindreapta intr-o directie buna si nu este numai cazul Romaniei. InSUA nu s-a rezolvat criza imobiliara care a dus la toata aceastasituatie globala. Ne-am intors la nivelul din 2004 si trebuie samuncim pentru a ne reveni.
  • Cand se fac marile greseli intr-o afacere: Cele mai marigreseli le faci inainte de criza, nu in criza. Daca de exemplu facio investitie proasta esti deja in criza. Bancile afla deinvestitiile tale putin inspirate si in momentele dificile nu-timai dau banii tinand cont de optiunile tale din vremurilebune.
  • Restructurarea pe timp de criza: Ca si companie, terestructurezi in vremurile bune pentru ca in vremurile rele nu aibani s-o faci, nu ai bani sa platesti pachete compensatorii sialtele. Am vazut criza mai devreme decat multe companii din Romaniasi taierea de costuri a inceput din martie 2008. Cu cel putin 6luni inainte de piata ne-am dat seama ca vine criza.
  • Ce este esential in hedging: Cel mai important pas inrealizarea unei politici de hedging este analiza pretului minim.Trebuie sa stii ce te loveste cel mai tare.
  • Inceputurile crizei: Am multi prieteni in SUA care mi-au zisinca din 2008 ca exista o bula imobiliara care va exploda incurand. Nimeni nu stia la acel moment cat de mare va fi impactul,dar stiam ca acest lucru avea sa se intample. Semnalele erau destulde clare. Criza mare avea sa fie declansata pe partea de realestate, urma criza bancilor care nu mai dadeau bani, iar apoi urmauproblemele pentru orice industrie. In mod normal aceste lucruriaveau sa afecteze barilul de petrol.
  • Vanzarea Petrom City: Vanzarea Petrom City este o modalitate dea face rost de bani rapid si normal ca o luam in calcul. Daca vomprimi o oferta buna, o vom analiza. Oricum angajatii Petrom se vormuta acolo pana la sfarsitul acestui an.
  • Clasa politica: Fiecare trebuie sa-si faca treaba. Daca cinevadin guvern are nevoie de un sfat, ni-l poate cere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO