Companii

Operatorul de zboruri pentru Administratia Prezidentiala asteapta afaceri de 15 mil. euro

Operatorul de zboruri pentru Administratia Prezidentiala asteapta afaceri de 15 mil. euro

Romavia intra de anul acesta pe piata zborurilor turistice

01.06.2007, 20:18 46

Compania aeriana Romavia, care executa zboruri speciale in folosul Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Parlamentului si ministerelor, dar si zboruri comerciale in regim charter si regulat, si-a bugetat pentru anul acesta o crestere a afacerilor de circa 15%, pana la 15 milioane de euro.
"Vom introduce in operare cea de-a doua aeronava tip BAe 146-200, inchiriata in regim dry-lease (inchiriere fara echipaj - n. red.) pe o perioada de cinci ani. Astfel, ne asteptam la o crestere a afacerilor cu circa 15%", a spus Iuliu-Adrian Goleanu, presedintele si directorul general al companiei.
Veniturile Romavia sunt asigurate de la bugetul de stat numai pentru mentinerea la dispozitie a aeronavelor speciale, restul veniturilor fiind asigurate din activitatea comerciala proprie.
Zborurile speciale asigura jumatate din afacerile companiei, in timp ce zborurile comerciale cealalta jumatate.
Compania opereaza in prezent zboruri de linie regulata cu cate doua frecvente saptamanal pe relatiile Bucuresti-Strasbourg si retur, precum si Bucuresti-Tel Aviv si retur.
"Incepand cu prima saptamana din luna iunie se vor opera si doua zboruri saptamanale pe relatia Bucuresti-Cluj-N?rnberg si retur, iar pana la finele anului vom mai deschide inca trei rute cu opeare in Uniunea Europeana", a spus Goleanu.
Activitatile de zboruri comerciale in regim charter si regulat au crescut cu peste 10% in 2006 fata de anul precedent. Anul trecut Romavia a avut afaceri de 13 mil. euro, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul precedent. In acelasi timp, anul trecut compania a inregistrat un profit de circa 220.000 de euro, dublu fata de anul precedent. Si in acest an Romavia a incheiat pe profit primul trimestru, potrivit reprezentantilor companiei, acestia neprecizand valorea profitului.
Compania va investi in acest an circa 2,5 milioane de euro pentru a demara lucrarile de realizare a unui hangar in zona Otopeni-Sud. "Aceasta investitie va fi realizata integral din venituri proprii", a precizat Goleanu.
Flota Romavia destianta zborurilor speciale este compusa din doua avioane si doua elicoptere. Totodata, Romavia dispune de doua avioane tip Bae inchiriate de la terti in regim dry-lease, doua avioane tip BAC 1-11 si doua avioane tip IL-18 amenajate cargo, inchiriate, potrivit lui Goleanu.
"Costul mediu pentru zboruri charter cu aeronave tip Bae este de circa 7.000 de euro pe ora de zbor", precizeaza reprezentantii companiei.
Pe piata zborurilor charter mai opereaza Tiriac Air si Eurojet, divizia de chartere a Rompetrol. In afara de acestea, zboruri charter mai opereaza si companii de cursa regulata precum TAROM si Carpatair sau companii low-cost precum Blu-Air.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO