Companii

Pavăl trece cu Dedeman pragul de jumătate de miliard de euro

Pavăl trece cu Dedeman pragul de jumătate de miliard de euro

Autor: Cristi Moga

07.11.2012, 00:07 1526

Compania de bricolaj Dedeman, controlată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl din Bacău, ar putea ajunge în acest an la o cifră de afaceri de aproximativ 525 de milioane de euro, după ce în primele zece luni ale anului vânzările au crescut cu peste 10%, pe fondul deschiderii unor noi magazine.

Dedeman, care a avut anul trecut un rulaj de 476 mil. euro şi un profit net de 49 mil. euro, a investit în acest an 47 de milioane de euro în patru noi magazine ce au dus reţeaua la 30 de unităţi. Cu aceste magazine noi şi cu cele cinci unităţi deschise în 2011 (care au în 2012 primul an integral de funcţionare), estimarea privind evoluţia vân­zărilor a fost uşor depăşită.

"În primele zece luni ale anului am depăşit uşor vânzările bugetate la începutul anului", a declarat pentru ZF Dragoş Pavăl, care se arată însă sceptic cu privire la evoluţia vânzărilor pe final de an.

"Vânzările din ultimele două luni ale anului ar putea fi marcate negativ de evenimentele electorale ce vor avea loc până la sfârşitul anului", a mai declarat Pavăl, cel care a dezvoltat din Bacău o afacere ce s-a extins la nivel naţional şi a depăşit pragul de 5.000 de angajaţi.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO