Companii

Piata de cosmetice ar putea sa scada cu 8-10%

Piata de cosmetice ar putea sa scada cu 8-10%
05.07.2009, 16:00 36

Reteaua de magazine de produse cosmetice The Body Shop si-a redus semnificativ profitul pe piata romaneasca in primele sase luni, din cauza mentinerii preturilor la acelasi nivel si promotiilor derulate, in incercarea de a-si pastra clientii in plina criza economica. „Primul semestru a insemnat o diminuare accentuata a profitului in raport cu aceeasi perioada a anului 2008. Scaderea profitului a fost determinata in primul rand de promotiile si ofertele speciale facute clientilor nostri intr-o perioada dificila economic, perioada in care am inteles ca retailerii trebuie sa isi diminueze profiturile daca vor sa isi pastreze clientii", a declarat directorul executiv al companiei, Dana Tudorache, fara a da detalii despre nivelul cu care a scazut profitul. Tudorache a adaugat ca de la inceputul anului au fost luate masuri pentru scaderea costurilor, fara a fi afectate planurile companiei de amenajare a doua magazine din Bucuresti si din tara, precum si de schimbare a sediului. Investitiile legate de magazine, sediu si pregatirea angajatilor se ridica la circa 130.000 euro. The Body Shop a avut in primul semestru vanzari de circa trei milioane lei, in crestere cu 5% fata de perioada similara a anului trecut. Tudorache a precizat ca nu vor fi deschise noi magazine in acest an. The Body Shop Romania opereaza sase magazine de cosmetice, in Bucuresti (patru unitati), Timisoara si Constanta. In ceea ce priveste piata de cosmetice, directorul companiei prognozeaza o contractie de circa 8-10% in acest an, criza economica urmand sa aiba efecte si anul viitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO