Companii

Piata farma a pierdut din viteza, cu un plus de doar 4,5%, in trimestrul al treilea

Piata farma a pierdut din viteza, cu un plus de doar 4,5%, in trimestrul al treilea

Click pentru imaginea marita

13.11.2007, 20:43 14

Raportat la primele noua luni din 2006, cresterea a fost de 14%, mai accentuata in primul semestru, cand vanzarile au avansat cu circa 20%. Trimestrul al treilea este in mod traditional cel mai slab pentru industria farmaceutica, insa in acest an, rezultatele au fost chiar sub estimarile jucatorilor.
Evolutia slaba din cel de-al treilea trimestru este datorata anuntului facut de Ministerul Sanatatii, care prevedea reducerea preturilor incepand cu 1 noiembrie. In acest fel, farmaciile au micsorat comenzile catre distribuitori pentru a nu ramane cu stocuri de valoare mare.
"Desi putem identifica o serie de motive care au determinat modificarea ritmului de crestere al pietei, este foarte dificil sa le cuantificam. O contributie majora o atribuim anticiparii unor influente negative asupra profitabilitatii diferitilor jucatori ai pietei farmaceutice, derivand din schimbarile de preturi anuntate de catre Ministerul Sanatatii", a spus Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment. Intrarea in vigoare a noilor preturi a fost amanata pentru 1 ianuarie 2008, astfel ca se asteapta ca piata sa prinda din nou avant in trimestrul patru. "Exista sansa sa se atinga acele previziuni ca piata sa creasca in termeni reali cu 20%. Asteptam de la trimestrul patru aceasta schimbare. Populatia s-a constientizat mai mult vizavi de boala, au fost si foarte multe programe in acest sens", a spus Dragos Damian, CEO al producatorului local Terapia Ranbaxy.
Reprezentantii Cegedim recomanda pentru analiza pietei farmaceutice utilizarea unui interval de 12 luni pentru a se evita influentele sezoniere. Astfel, in intervalul octombrie 2006-septembrie 2007 piata farmaceutica a crescut cu 14,8%. Vanzarile de medicamente in retail au crescut puternic in aceasta perioada cu 22,7%, comparativ cu vanzarile prin spitale, care au scazut cu 13,9%. Cegedim precizeaza ca aceasta variatie se datoreaza insa trecerii unor programe nationale de sanatate (antidiabetice orale si insuline, medicamente oncologice si post-transplant) din spital in retail. Produsele cu prescriptie medicala au crescut mai rapid decat cele fara prescriptie medicala. In primele noua luni valoarea pietei a fost de 1,4 mld. euro.
"Piata este in primul an post-aderare si acum intra in normalitate, insa cred ca modul de lucru al producatorilor este de a planifica pe termen mediu sau lung. Nimeni nu doreste sa isi faca o cota de piata de 25% care sa nu fie sustenabila. In contextul in care penetratia generica va creste, probabil ca in urmatorii trei ani producatorii locali de medicamente generice se vor clasa mult mai bine in topul jucatorilor", a spus Damian.
Dintre grupele terapeutice, cea mai mare crestere a fost reprezentata de medicamentele destinate sistemului respirator, sistemul musculo-scheletic si dermatologicele. "Cred ca s-au invatat niste lectii anul acesta. Toate aceste schimbari din piata vor trece industria farmaceutica din perioada romantica a anilor 2000 in perioada organizarii", a mai spus Dragos Damian.
Ioana Filipescu de la Raiffeisen Investment este de parere ca atat la nivelul producatorilor, cat si la nivelul distribuitorilor, intensificarea competitiei privid cotele de piata a avut un impact direct asupra valorii pietei.
"Daca in cazul producatorilor strategia privind cresterea cotei de piata face parte din arsenalul competitional, in ceea ce priveste distribuitorii, o influenta semnificativa o are caracteristica pietei romanesti actuale si anume tendinta de consolidare", a spus Ioana Filipescu.
In ceea ce priveste evolutia din 2008, Cegedim estimeaza ca rata de crestere ar putea sa se duca inspre 10%, in conditii normale. Cresterea poate fi mai mica in cazul unor reduceri de preturi si turbulente postelectorale. Cegedim precizeaza ca datele furnizate estimeaza iesirile de produse din farmacii catre pacienti. Compararea iesirilor produselor cu intrarile acestora in farmacii sau cu cele privind importul sau productia locala este partial incorecta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO