Companii

Prefab estimează pentru acest an venituri în scădere uşoară şi un profit de trei ori mai mare

Autor: Stefan Musgociu

02.04.2012, 00:00 88

Producătorul de materiale de construcţii Prefab Bucureşti (PREH), controlat de omul de afaceri Marian Petre Miluţ, estimează pentru acest an venituri în scădere cu 6%, la 80 milioane lei (18,2 milioane euro) şi un profit net în creştere de trei ori, la 2,9 milioane lei (671.000 de euro). Compania a înregistrat anul trecut venituri de 85,1 milioane lei (20,1 milioane euro) şi un câştig de 917.000 de lei (216.000 de euro).

Cheltuielile ar urma să scadă în acest an cu aproape 9%, la 76,5 milioane lei (17,4 milioane euro), de la 83,8 milioane lei (19,7 milioane euro), potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat în AGA. Acţionarii au aprobat, totodată, lansarea unui program de răscumpărare a cel mult 10% din acţiuni, pachetul de titluri urmând să fie distribuit administratorilor, directorilor şi angajaţilor.

Pentru acest program, Prefab dispune de 4 milioane lei (913.000 de euro). Calculat la cel mai recent preţ de la bursă, de 1,452 lei/acţiune, pachetul de titluri vizat este evaluat la 7 milioane lei. Pachetul de acţiuni ar urma să fie răscumpărat la preţuri cuprinse între 0,5 lei/titlu şi 7 lei/acţiune.

Astfel, dacă toate titlurile ar fi răscumpărate la preţul minim propus, Prefab ar plăti 2,4 milioane lei, iar la preţul maxim pachetul este evaluat la 33,9 milioane lei. Prefab are un capital social de 24,2 milioane lei, divizat în 48,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,5 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO