♦ Meciul de fotbal dintre Italia şi Spania a fost prima competiţie din campionatul european de fotbal care s-a simţit în vânzările barurilor şi teraselor din Bucureşti.
Prima semifinală de la Campionatul European de Fotbal în care au jucat Italia şi Spania s-a simţit în vânzările teraselor din Bucureşti, astfel că au existat localuri în care creşterea vânzărilor a fost chiar şi de 50-60% faţă de o zi de marţi normală, iar aşteptările sunt la fel de bune şi pentru cele două meciuri care mai sunt de disputat.
Centrul Vechi a fost căutat de iubitorii de fotbal care au vrut să vizioneze prima semifinală a campionatului european de fotbal. Oktoberfest Pub a avut aseară toate locurile ocupate, iar creşterea vânzărilor a fost chiar şi de 50-60% faţă de o zi normală de marţi.
„A fost plin aseară, pentru o zi de marţi a fost creştere de 50-60% faţă de una normală. Noi avem printre cele mai mici preţuri din centrul vechi, iar bonul mediu a fost în jur de 100 lei, oamenii au consumat circa 300 de litri de bere. Ne aşteptăm ca şi pentru cea de-a doua semifinală vânzările să crească tot cu 50% faţă de o zi normală de miercuri. Pentru finala de duminică avem deja rezervări, sperăm să avem o creştere de 30% a vânzărilor“, spune Cătălin Berbece, manager la Oktoberfest Pub din centrul vechi.