Companii

ProLogis ar putea investi 700 mil. euro pe piata locala

17.09.2007, 18:11 13

Compania americana ProLogis, care detine 40 de milioane de metri patrati de spatii logistice la nivel mondial, ar putea investi pana la 700 mil. euro pe piata locala in urmatorii ani, valoare similara cu investitia grupului american pe piata poloneza.
"Piata logistica din Romania se dezvolta foarte rapid si ne asteptam ca realizarile pe care le-am avut in Polonia in zece ani aici sa le realizam in urmatorii patru ani", a declarat Michael de Jong-Douglas, directorul regional pentru Europa Centrala si de Est al ProLogis.
Pana in prezent, compania a investit aproximativ 1,02 mld. dolari (733 mil. euro) in Polonia, unde detine o suprafata de 1,14 mil. mp de spatii construite.
Prologis a livrat pe piata romaneasca la sfarsitul lunii mai primele doua cladiri de spatii logistice (54.000 mp) din cadrul proiectului ProLogis Park Bucharest A1 amplasat pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Proiectul va fi finalizat in urmatorii trei ani si va contine 12 cladiri cu o suprafata totala care va depasi 317.000 mp. Investitia se ridica la aproximativ 135-150 mil. euro.
Compania americana a anuntat numirea lui Vlad Radu Dumitrescu in pozitia de market officer al ProLogis in locul lui Muler Onofrei care a renuntat la conducerea companiei pentru a-si infiinta propria firma de dezvoltare imobiliara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO