Companii

RAV4, de la Luna la Sol

04.04.2001, 00:00 21



Considerata ca fiind una dintre vedetele din Romania, noua Toyota RAV4 promite sa ia cu asalt piata locala Sport Utility Vehicle (SUV), tinta declarata a companiei fiind de a vinde anul acesta 100 de asemenea autoturisme.

Pentru un pret de aproximativ 37.500 marci germane (fara taxe si TVA) va puteti astfel lua o limuzina pentru care un drum forestier nu reprezinta o problema nici pe viscol.

Anul trecut, in Romania s-au vandut 24 de RAV4 din vechiul model, pentru numai in primele trei luni ale anului in curs sa fie deja livrate 24 de limuzine.

Noul model a beneficiat, pe langa facelift, si de o serie intreaga de imbunatatiri. aasiul a fost largit, astfel incat noua masina are un spatiu interior mult mai generos decat predecesoarea ei.

In ceea ce priveste motorizarea, noul motor de 2.000 cmc si cu o putere de 150CP include tehnologia VVT-i (Variable Valve Timing - intelligent), ce aduce un plus de putere, necesar datorita greutatii mai ridicate a noului model.

Oricum, lista de imbunatatiri nu se opreste aici. Suspensiile sunt putin mai moi decat la modelul anterior si sunt independente atat pe fata cat si pe spate.

Majoritatea masinilor sunt deseori judecate dupa prima impresie. In aceasta privinta, desi noua RAV4 a pierdut ceva din unicitatea vechiului model, facelift-ul poate fi considerat ca cel mai bun lucru care i se putea intampla.

Desi este destul de mica in dimensiuni fata de principalii competitori (Mazda Tribute/Ford Escape, Subaru Forester, Honda CRV LX si KIA Sportage), are un aspect mai sportiv si chiar un pic mai agresiv decat acestia.

Finisajul si materialele folosite chiar si pentru varianta cea mai ieftina sunt foarte bune, asa cum se poate astepta oricine de la Toyota desi, surprinzator, trapa nu este din sticla, ci din plastic.

Din punct de vedere al performantelor, pentru RAV4 Toyota promite o putere de 150CP la 6000 rpm si un cuplu maxim de 192 Nm la 4.000 rpm.

Acestea ii asigura o viteza maxima de 185 Km/h, in timp ce consumul ramane la aproximativ 11,5 litri la 100 Km in ciclu urban si la aproximativ 7,5 litri/100 Km in afara orasului. Tractiunea este pentru modelele disponibile in Romania permanent pe toate cele patru roti.

Modelele pe care le gasiti pe piata locala (Luna si Sol) sunt disponibile in doua variante de carosare (in trei si cinci portiere) si includ in varianta standard aerul conditionat, servo-directie si servo-frana (discuri ventilate fata si discuri spate cu ABS si EBD), sistem de protectie frontala SRS-Airbag pentru conducator si pasagerul din dreapta, scaun volan si coloana volanului reglabile in inaltime precum si geamurile fata actionate electric si inchidere centralizata.

Varianta Sol adauga la echiparea Luna jantele din aliaj usor, volanul sport si schimbatorul de viteze imbracate in piele, geamuri electrice spate si trapa actionata electric. In cazul in care preferati cutiile de viteza automatice, puteti adauga la varianta Sol (5 portiere, pret fara taxe si TVA 41.790 DM) inca doua mii de marci germane.





Noul Z3, hotarare pentru a soca lumea



Acest automobil cu linii de flacara este decis sa creeze un culoar pe piata roadster. Mai mare, mai greu, mai rapid si mai scump decat modelul anterior, sportster-ul isi propune totodata sa urce in alt segment de piata. Astfel, el se va departa de competitia actuala (Mazda MX5 si Rover MGF), pentru a se lupta cu Audi TT, Mercedes SLK si Honda S2000. Lansarea este pregatita pentru anul 2002.

Noul Z3 este primul BMW in productie de serie ce a fost stilizat de Chris Bangle, seful departamentului de design al firmei germane. Printre creatiile lui Bangle se mai numara conceptul X9 si precum si controversatul X-Coupe, prezentat in ianuarie la Detroit.

Designer-ul de la BMW a modificat vechiile linii retro si a introdus o noua filosofie, in care componentele caroserie se imbina intr-un ansamblu ce aduce cu profilul unui jet de flacari.

Pentru noul sportster, nu numai aspectul a fost insa modificat. Astfel, sub caroserie de afla un sasiu complet nou precum si o noua gama de motoare ce vor da concurentei fiori de gheata pe sira spinarii.

BMW s-a asigurat, conform oficialilor companiei, ca platforma noului Z3 va fi mai performanta decat orice model concurent in modelul lansarii.

Dintre motoarele disponibile se pot enumera Valvetronic-ul de 2 litri (produs in Marea Britanie), un motor german de 3 litri, in sase cilindri si o putere de 231CP precum si monstrul de la M de 3,2 litri, cu o putere de 342CP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO