Companii

Reactia marilor producatori de energie la scaderea consumului: cresterea preturilor

Reactia marilor producatori de energie la scaderea consumului: cresterea preturilor

In conditiile in care livrarile de energie au scazut si cu 25%, mentinerea afacerilor a presupus renegocierea contractelor

04.08.2009, 19:14 17

In conditiile in care livrarile de energie au scazut si cu 25%, mentinerea afacerilor la un nivel aproape similar cu cel din primele sase luni ale anului trecut a insemnat un singur lucru: renegocierea in crestere a pretului contractelor.

Singurele doua companii care au reusit sa inregistreze cresteri usoare ale profitului net si ale afacerilor au fost Nuclearelectrica si Hidroelectrica, cei mai ieftini producatori de energie locali.

In total, cele cinci companii care asigura marea parte a productiei de energie din Romania, adica Nuclearelectrica, Hidroelectrica si complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova, au inregistrat afaceri cumulate de 3,4 mld. lei (811,6 mil. euro) in primele sase luni ale anului si profituri nete la jumatate fata de primele sase luni din 2008. "Imi este foarte greu sa fac o previziune pentru al doilea semestru al anului. Cine poate sa zica acum ce se va intampla? Singurul lucru pe care putem sa-l facem este sa ne reorganizam cheltuielile exact ca intr-o casa. Vedem ce putem cumpara si ce putem amana pe lista noastra de achizitii", spune Gheorghe Davitoiu, directorul general al CEN Rovinari.

Compania a raportat in primele sase luni o cifra de afaceri de 415 mil. lei (98,1 mil. euro), cu 1,4% mai mica fata de nivelul de 420,7 mil. lei (114,6 mil. euro) din primele sase luni ale anului trecut. Compania a pierdut insa enorm din profit, ajungand la numai 2,1 mil. lei (0,5 mil. euro), de 21 de ori mai putin.

"Am avut cheltuieli foarte mari pentru modernizarea unui grup al unitatii", explica reprezentantul CEN Rovinari, companie care a livrat cu 4% mai putina energie in primul semestru al acestui an fata de anul trecut.

 

Cresterile vin abia in semestrul doi

CEN Turceni, cea mai mare unitate de productie a energiei din bazinul Olteniei, a inregistrat in primele sase luni un profit net de cinci ori mai mic, pana la 18 mil. lei (4,2 mil. euro), la afaceri de 524 mil. lei (123,9 mil. euro), cu 11% mai mici fata de primele sase luni ale anului trecut.

"Bazandu-ne pe reducerea productiei hidro specifica perioadelor de vara, conform evolutiei pietei in anii trecuti, se poate inregistra o revigorare a vanzarilor CEN Turceni incepand cu semestrul al doilea, respectiv o crestere a veniturilor", crede Eugen Tunaru, directorul general al unitatii care in primul semestru al anului a fost confruntata cu o scadere de 25% a livrarilor de energie.

Nici CEN Craiova nu a reusit sa faca fata situatiei din primul semestru, cand foarte multi consumatori industriali si-au redus cererile de energie. Compania a avut un profit net de 17 ori mai mic in primul semestru al anului fata de aceeasi perioada a lui 2008, la afaceri in usoara crestere de 1%.

 

Scad vanzarile, marim preturile

Mai multe companii energetice care s-au confruntat cu scaderea livrarilor de energie au recurs la renegocierea contractelor pe preturi mai mari, astfel incat scaderea afacerilor sa fie mai mica decat reducerea cantitatilor de energie livrate.

"Am incercat sa ne vindem energia la un pret mai mare pentru a mai recupera pierderile din volume", spune Davitoiu, directorul general al CEN Rovinari.

Si Hidroelectrica, cel mai mare si mai ieftin producator local de energie, a recurs la aceasta metoda pentru a-si proteja vanzarile care au inregistrat o scadere de 10% in volume in prima jumatate a acestui an. Aplicand aceasta strategie, compania a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 2,2% in primul semestru al anului, pana la 1,24 mld. lei (293 mil. euro), comparativ cu primele sase luni ale anului trecut, si un profit net de 201,3 mil. lei (47 mil. euro), in crestere cu 4,2% in perioada analizata.

Singura companie care a reusit sa vanda mai multa energie in primele sase luni ale anului este Nuclearelectrica.

"Pentru primele sase luni ale anului, cifra de afaceri preliminara este de 737,6 mil. lei (174,4 mil. euro), ceea ce reprezinta o crestere de 8,6%", au spus recent reprezentantii companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO