Companii

Regele mallurilor: Sunt mai liniştit decât dacă aş fi avut banii în bancă

Regele mallurilor: Sunt mai liniştit decât dacă aş fi avut banii în bancă

Autor: Cristi Moga

05.11.2011, 16:31 2322

"Nu am pierdut cinci milioane de euro. Doar că îi voi câştiga mai târziu", spune Dascălu întrebat despre întârzierea cu circa şase luni a proiectului Palas din Iaşi, ale cărui venituri din închirierea spaţiilor comerciale şi de birouri sunt estimate la circa 10 milioane de euro anual.

"Când lucrezi într-o zonă istorică, nu ştii exact ce vei găsi în pământ şi când vei termina. Acesta este principalul motiv pentru care a întârziat proiectul", spune antreprenorul ieşean.

Proiectul Palas va fi deschis în luna aprilie a anului viitor, iar 1.200 de muncitori, din care circa 200 sunt din Sri Lanka, lucrează în prezent pe şantierul din spatele Palatului Culturii, unde au fost ridicate trei clădiri de birouri, un bloc de locuinţe, se construiesc două hoteluri, în timp ce piesa de rezistenţă este un mall cu o suprafaţă închiriabilă de circa 48.000 de metri pătraţi, precum şi o arteră comercială de 8.000 mp.

8 mil. euro, venituri estimate din închirierea mallului

Parcul de circa 50.000 mp, care face legătura între Palatul Culturii şi restul proiectului, este aproape gata, în timp ce spaţiile comerciale vor fi predate către chiriaşi începând cu această lună.

În următoarele săptămâni urmează a fi montată cupola de 9.000 de metri pătraţi a viitorului mall, adusă din Turcia, în timp ce Auchan, H&M, C&A şi ceilalţi chiriaşi mari îşi vor primi spaţiile, după începerea amenajărilor numărul muncitorilor de pe şantier urmând să crească spre 2.000.

Dascălu, considerat regele mallurilor datorită celor patru proiecte Iulius Mall pe care le-a realizat în ultimii zece ani în Iaşi, Suceava, Cluj şi Timişoara, a închiriat 80% din spaţiile centrului comercial Palas şi spune categoric că în ziua deschiderii va avea un grad de ocupare de 98%.

"Tot ce am avut din primele malluri am investit în acest proiect, contribuţia proprie fiind, în medie, de circa 25% din întregul proiect (65 mil. euro din 260 mil. euro - n.red.). Nu eram mai liniştit dacă aveam toţi banii într-un cont bancar. Banii trebuie să circule. Din cauza crizei, avem o chirie medie mai mică decât într-o perioadă de boom, de circa 13 euro/mp, dar avem în contracte stipulate şi procente din vânzări, iar dacă retailerii vor avea vânzări bune, ne va merge şi nouă mai bine", a declarat Dascălu pentru ZF.

Circa 8 mil. euro sunt veniturile anuale estimate din închirierea mallului, alte două milioane de euro fiind sumele aşteptate din închirierea celor 20.000 de metri pătraţi de birouri dezvoltaţi în trei clădiri, o parte din spaţii fiind deja funcţionale pentru chiriaşi precum Amazon, Endava, Volksbank sau Raiffeisen.

Şi hotelurile au fost luate în vizor

Investiţia de 260 mil. euro mai implică şi realizarea a două hoteluri care vor fi finalizate în luna septembrie a anului viitor, o unitate de 160 de camere fiind vândută unui grup de investitori ciprioţi, în timp ce în cadrul grupului controlat de Iulian Dascălu va rămâne o unitate de 85 de camere, afiliată reţelei Small Luxury Hotel.

Într-o altă clădire a proiectului se află 70 de apartamente cu suprafeţe medii de 100 mp, dintre care 40 de unităţi au fost vândute anticipat, în timp ce restul nu sunt în prezent la vânzare.

"Le voi vinde când voi considera că este cel mai bun moment în piaţă pentru acest lucru", spune Dascălu, care ar mai putea încasa circa 4 milioane de euro din apartamentele nevândute, în timp ce despre preţul pentru care a vândut clădirea hotelului cu 160 de camere nu oferă informaţii.

În general, preţul unei camere de hotel de lux variază între 100.000 şi 150.000 de euro, astfel că valoarea proiectului ar putea fi estimată la 15-20 mil. euro.

Dascălu s-a asociat pentru dezvoltarea acestui proiect cu Consiliul LocalIaşi, care deţine terenul de 12 ha din centrul oraşului şi care ar urma să primească 25% din profitul net al proiectului. Cel puţin în primii zece ani, când cea mai mare parte a încasărilor vor merge către bănci (UniCredit, Emporiki) pentru rambursarea creditelor, profitul net nu va fi ridicat.

"Consiliul Local va câştiga nu neapărat din redevenţă, cât din taxele şi impozitele care vor fi plătite", spune Dascălu.

Litigiul este în curs

Asocierea a fost însă contestată în instanţă de un alt om de afaceri ieşean, Dănuţ Prisecariu, fostul proprietar al proiectului Moldova Mall din apropierea complexului Palas şi un important operator de hoteluri înIaşi.

Prisecariu a obţinut în urmă cu un an o decizie din partea Curţii de Apel Oradea privind anularea hotărârii conform căreia Consiliul Local Iaşi s-a asociat cu Dascălu, decizie ce nu a oprit însă derularea proiectului.

"Litigiul este în curs, la instanţe în Bucureşti şi Cluj, dar nu ne afectează. Noi nu ne judecăm cu Consiliul sau Primăria. Vom vedea dacă sunt vicii în contract", a mai spus Dascălu.

Dascălu, care prin cele patru Iulius Mall din ţară controlează o suprafaţă închiriabilă de spaţii comerciale de 185.000 mp şi obţine venituri anuale de peste 40 mil. euro, spune că nu este interesat să vândă deoarece "nu este o perioadă să vinzi", dar nici nu se gândeşte deocamdată la viitoarea investiţie majoră, după ce ultimii trei ani în care a lucrat la Palas l-au consumat destul de mult.

"Este o perioadă în care trebuie să fim stabili şi prudenţi. Cred că întregul context al economiei nu permite realizarea unei mari investiţii în prezent. Asta spun acum, poate la anul, după ce voi termina Palas, voi spune altceva", spune zâmbind Dascălu, unul dintre cei mai puternici antreprenori români, dar şi printre cei mai îndatoraţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO