Companii

Roche: Am identificat în Germania un produs contrafăcut, iar în septembrie am anunţat autorităţile din România

Roche: Am identificat în Germania un produs...

Autor: Ioana David

07.11.2013, 14:38 307

Reprezentanţii Roche România, compania ce are în portofoliu produsul Pegasys, spun că au informat în luna septembrie 2013 Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) despre identificarea în Germania de către departamentul de calitate al F.Hoffmann- La Roche din Basel a unei cutii de Pegasys contrafăcut.

“Ulterior acestei informări am continuat comunicarea constantă cu ANMDM în legătiră cu suspiciunile de apariţie a unor cutii contrafăcute în România. Menţionăm ca până în luna noiembrie nu au fost semnalate suspiciuni privind eventuale cutii contrafăcute pe teritoriul României”, au precizat reprezentanţii Roche.

Poliţia şi ANMDM au demarat o anchetă după ce în trei farmacii au fost găsite seringi cu ser contra hepatitei B şi C contrafăcute, potrivit Mediafax. Seringile au fost găsite în două farmacii din Piteşti şi în una din judeţul Ialomiţa, conform aceleiaşi surse.

“Medicamentul Pegasys (peginterferon alfa-2a) se eliberează în farmacii numai pe baza unei reţete emise de medicul specialist gastroenterolog sau infecţionist şi este destinat numai tratamentului hepatitelor virale B si C, nu şi unor forme de cancer. Compania noastră se implică şi susţine demersurile autorităţilor pentru limitarea efectelor unei astfel de situaţii, iar pentru orice alte informaţii suplimentare, vă invităm să vă adresaţi direct Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care se ocupă îndeaproape de această situaţie’, au adăugat reprezentanţii Roche. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO