Companii

Romeo Cazanescu, Nestle: Divizia de cereale aduce 12% din afaceri

Romeo Cazanescu, Nestle: Divizia de cereale aduce 12% din afaceri

Piata de cereale pentru micul dejun are cresteri de 50%

23.02.2007, 21:13 201

Romeo Cazanescu, managerul diviziei de cereale a filialei locale a grupului Nestle, estimeaza pentru acest an o crestere de 30% a vanzarilor pe piata locala, ca urmare a dezvoltarii portofoliului de produse, dar si ca efect al evolutiei pietei in domeniu, estimata in acest moment la aproximativ 26 de milioane de euro.
"Piata cerealelor pentru micul dejun a evoluat fantastic de la an la an, inregistrand cresteri anuale de pana la 50%. Diferenta dintre piata romaneasca si celelalte piete europene este data de consumul pe cap de locuitor, indicator care in Romania nu depaseste valoarea de 0,37 de kilograme, in timp ce in Ungaria consumul este de 0,78 kilograme per capita, iar in Marea Britanie de 6,48 kilograme pe cap de locuitor", a declarat Romeo Cazanescu, country business manager - breakfast cereals Nestle Romania.
Cazanescu a mai spus ca anul trecut divizia de cereale a reprezentat 12% din totalul cifrei de afaceri a companiei. Potrivit unor estimari anterioare ale companiei, cifra de afaceri la nivelul anului 2006 ar putea ajunge la 100 de milioane de euro. In aceste conditii, vanzarile realizate de divizia de cereale ar trece de 10 milioane de euro anul trecut.
"Potentialul pietei de cereale este mare, iar pentru acest an ne-am propus un program de promovare foarte intens pentru a ne consolida pozitia pe acest segment de piata. In plus, anul acesta vom lansa noi sortimente pentru a avea cate un produs pentru fiecare segment de consumatori", a precizat Romeo Cazanescu.
Potrivit acestuia, la inceputul lunii februarie compania a lansat pe piata cerealele Cookie Crips, un produs destinat copiilor, urmand ca pana la sfarsitul acestei luni sa mai fie lansate doua noi batoane de cereale adresate adultilor. "Piata romaneasca de cereale pentru micul dejun se ridica la aproximativ 8.000 de tone, iar profilul consumatorului sufera modificari de la an la an, acestia fiind din ce in ce mai interesati de alimentele sanatoase", a mai spus country business manager - breakfast cereals Nestle Romania. Cazanescu mai spune ca Nestle detine pozitia de lider pe aceasta piata, atat in volum, cat si in valoare, potrivit propriilor estimari.
Nestle a inceput sa comercializeze categoria de cereale pentru mic dejun in anul 1997, chiar daca acestea erau prezente pe piata inca din 1994 prin intermediul unui distribuitor care le importa din Franta. Din 1997 a inceput importul acestora din Polonia, tara de unde se importa si in acest moment. Printre brandurile de cereale Nestle prezente pe piata din Romania se numara Nesquik, Chocapic, Cheerios, Cini Minis si recent lansata marca Cookie Crisp, fulgii de cereale Gold Flakes & Corn Flakes, Fitness si Musli, dar si batoanele de cereale pentru copii Nesquik si Chocapic si cele pentru adulti Fitness.
Grupul Nestle este prezent pe piata din Romania din anul 1995, prin lansarea pe piata a marcilor Nescafe, Maggi si Nesquik. In 2000, compania elevetiana a preluat fabrica de napolitane Joe de la fratii Florentin si Daniel Banu, tranzactia nefiind facuta publica.
Nestle si-a largit anul trecut portofoliul de produse distribuite in Romania odata cu preluarea la nivel international a producatorului de inghetata Delta Ice Cream, care detine o fabrica si in Bucuresti. Nestle Romania isi propune astfel sa devina unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata autohtona a inghetatei.
Printre brandurile Nestle aflate in prezent in portofoliul companiei pe piata din Romania se numara cafeaua Nescafe, bazele pentru mancaruri si supele Maggi, napolitanele Joe, cerealele pentru mic dejun Nesquik, Chocapic, Cini Minis, Cornflakes, batoanele de ciocolata Kit Kat, mancarea pentru copii Nestle, alimentele pentru caini si pisici Purina, Darling, Friskies.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO