Companii

Sandero, de la zero la 100.000 de unitati in mai putin de un an

13.05.2009, 13:25 11

Automobile Dacia, principalul constructor de automobile de pe piata locala, a asamblat miercuri modelul Sandero cu numarul 100.000, la mai putin de un an de la lansarea sa in fabricatie. In prezent, din cele 1.200 de masini produse in fiecare zi la Mioveni, 610 sunt Sandero. Gama modelului Dacia de clasa mica va fi completata in luna iunie de versiunea Stepway, primul model crossover al constructorului autohton, prezentat la inceputul acestei luni in cadrul Salonului Auto de la Barcelona. Pe piata germana, prima pentru Dacia din punctul de vedere al volumului, Sandero este promovat ca masina "de 5.000 de euro", in conditiile in care din pretul de 7.500 de euro se scade prima de casare oferita de statul german de 2.500 de euro, in cadrul programului "Rabla". Potrivit statisticilor APIA, din cele 49.358 de autoturisme produse de Dacia in primul trimestru al acestui an, 23.394 de unitati au fost modele Sandero si 9.202 de modele Logan sedan, care in 2007 reprezentau mai mult de 90% din totalul productiei Dacia.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO