Companii

Schering: Vanzarile de anticonceptionale au urcat la 12 mil. euro

Schering: Vanzarile de anticonceptionale au urcat la 12 mil. euro

Valoarea consumului local de medicamente s-a ridicat anul trecut la 1,27 mld. euro

05.10.2006, 18:48 66

Vanzarile de pilule anticonceptionale in Romania sunt similare cu cele ale altor tari din regiune, piata atingand anul trecut valoarea de 12 milioane de euro, in crestere cu peste 10%.
"Piata romaneasca a contraceptivelor orale sta bine comparativ cu tarile din fostul spatiu comunist. Comparativ cu statele occidentale insa, Romania inregistreaza o rata ridicata a avorturilor", a afirmat ieri Catalin Radu, directorul general al Schering Romania.
Compania detine o cota de peste 50% din piata romaneasca a contraceptivelor orale, evaluata de cei de la Schering la 12 mil. euro.
Schering a lansat anul trecut si in Romania contraceptivul oral Yasmine, unul dintre cele mai vandute produse ale companiei pe pietele internationale. Aceasta a inregistrat la nivelul anului trecut vanzari de aproximativ 0,65 mil euro.
"Yasmine a avut o evolutie fabuloasa, iar anul acesta am vandut de aproximativ 1,8 mil. euro", a spus Catalin Radu.
Principalii competitori ai Schering pe acest segment al pietei sunt companiile Gedeon Richter si Organon. La nivel mondial, vanzarile de Yasmin au atins 600 mil. euro anul trecut.
Compania a realizat in 2005 o cifra de afaceri de 15 milioane de euro, iar pentru acest an aceasta estimeaza un ritm de crestere de 18-20% comparativ cu valoarea raportata anul trecut.
"In 2007, vom inregistra cresteri similare, dar este destul de dificil de prognozat datorita schimbarilor determinate de achizitia Schering de catre Bayer. Previziunea noastra in acest moment este o crestere de minimum 15% comparativ cu 2006", a completat reprezentantul Schering.
Acesta a precizat ca avansul afacerilor din Romania ale companiei germane vor fi determinate de lansarile de noi produse, dar si de cresterea vanzarilor la produsele deja existente in portofoliu.
La nivel mondial, compania a raportat anul trecut vanzari de circa 5,3 miliarde de euro, dintre care in Europa, cea mai importanta piata a companiei, circa 2,5 miliarde de euro. Din aceasta suma, aproximativ 1 mld. euro sunt investiti in cercetare-dezvoltare.
Compania are in Romania 40 de produse farmaceutice din diferite arii terapeutice precum dermatologie, terapie hormonala de substitutie si oncologie-hematologie. Portofoliul Schering mai cuprinde si substante de contrast si tratamente pentru scleroza multipla.
Compania germana este unul dintre primii jucatori straini care au mizat pe piata farmaceutica locala, aceasta deschizand prima reprezentanta inca din 1911.
Vanzarile de medicamente din Romania s-au ridicat in prima jumatate a acestui an la valoarea de 725 mil. euro la preturi de achizitie, in crestere cu aproximativ 21% comparativ cu perioada similara a anului trecut, conform datelor furnizate de companiile din piata. Astfel, in perioada 2002-2005, valoarea consumului de medicamente practic s-a dublat, sustinuta pe de o parte de cresterea fondurilor alocate de Ministerul Sanatatii si de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, dar si de numarul tot mai mare de bolnavi.
In primele sase luni ale anului, piata a crescut cu aproximativ 21-22% pe segmentul de retail si cu 10% pe spitale. Cresterea puternica a segmentului de retail a fost sustinuta si de dezvoltarea lanturilor locale de farmacii, tendinta care se va mentine si pentru restul anului, spun jucatorii din piata. De altfel, toate lanturile de farmacii au anuntat inca de la inceputul anului investitii masive in extindere.
In 2005, consumul de medicamente a atins 1,27 mld. euro, valoarea acestuia putandu-se dubla, conform unor estimari, in urmatorii ani. In aceste conditii, pretul pe care strainii sunt dispusi sa-l plateasca pentru companiile farmaceutice locale este din ce in ce mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO