Companii

SIF Banat-Crisana cere 1,5 milioane de euro pe 13% din Ecopack

27.09.2005, 19:02 21

Societatea de investitii financiare Banat-Crisana a lansat o oferta publica de vanzare a unui numar de actiuni ce reprezinta circa 13% din capitalul social al producatorului de ambalaje de carton Ecopack Ghimbav la un pret de peste 11 ori mai mare decat cel de pe piata.

La pretul de vanzare de 61,5 lei/actiune, pachetul de actiuni vandut de SIF Banat-Crisana are o valoare de aproape 1,5 milioane de euro. Ultimul pret de tranzactionare al actiunilor Ecopack in cadrul Rasdaq este de 5 lei/actiune.

SIF Banat-Crisana detine participatii semnificative si in cadrul altor companii din industria hartiei si a cartonului, precum Vrancart Adjud sau Celhart Braila.

Fabrica din Ghimbav, judetul Brasov, face parte din grupul Ecopack Bucuresti, care mai detine doua unitati de productie de ambalaje si carton ondulat, Celhart Donaris Braila si Ecopaper Zarnesti. Targetul de vanzari stabilit la inceputul anului pentru 2005 al grupului de companii este de 60 de milioane de euro. Aproximativ 75% din totalul vanzarilor Celhart Donaris sunt destinate exportului.

Anul trecut, grupul Ecopack a investit circa 1,2 milioane de euro pentru cresterea capacitatii de productie a Ecopack Ghimbav de la 25.000 de tone la 50.000 de tone si a inceput modernizarea si retehnologizarea Celhart Donaris, proiect in valoare de circa 30 de milioane de euro.

Totodata, alte 6 milioane de euro au fost alocate finalizarii lucrarilor incepute in 2003 la fabrica din Zarnesti. Potrivit datelor din piata, grupul Ecopack este controlat de omul de afaceri Vladimir Cohn, vicepresedintele clubului de fotbal Dinamo Bucuresti.

Competitorii companiei sunt Dunapack Rambox Sfantu Gheorghe, Romcarton Bucuresti sau Rondocarton Cluj, iar principalii beneficiari sunt producatorii de electrocasnice, firmele din industria alimentara, cosmetica, fabricile de mobila si sticla. alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO