Companii

Subaru Outback: crossover diesel cu consum de buget

Subaru Outback: crossover diesel cu consum de buget

Click pentru imaginea intreaga

28.07.2008, 18:50 46

Pentru a "cuceri" piata europeana, pe care dieselurile detin o cota importanta, cei de la Subaru au lansat la inceputul acestui an noul motor boxer (cu cilindri orizontal-opusi) diesel de 2,0 litri si 150 CP.
Pentru inceput, atat pe piata locala, cat si cea europeana, noua motorizare este disponibila pe modelele Legacy si Outback si, incepand cu toamna aceasta, si pe Forester.
Spre deosebire de motorizarile diesel obisnuite, cel boxer ofera mai putine vibratii si un zgomot mult mai scazut. Spre exemplu, din habitaclu acesta pare mai silentios chiar si decat motorul lui Rolls-Royce Phantom, comparatie realizata pe baza unor masuratori ale inginerilor de la Subaru.
Cuplul motor maxim de 350 Nm este disponibil de la 1.800 rpm, trecerea peste acest prag fiind marcata de intrarea in functiune a turbinei de supraalimentare.
Motorul diesel este cuplat la o transmisie manuala cu cinci trepte, solutie nu tocmai optima, avand in vedere ca toate modelele concurente disponibile pe piata dispun de cutii cu sase trepte.
Pentru a suplini lipsa treptei a sasea, s-a optat pentru o treapta a treia mai lunga, ce afecteaza intr-o anumita masura dinamica masinii.
Consumul mediu inregistrat de computerul de bord de-a lungul testului a fost de 8 litri/100 km in traficul din Capitala, 7,5 litri/100 km pe autostrada, si 5,5 litri/100 km pe drumuri nationale, atunci cand s-a abordat un stil de condus economic. Cel mai probabil, daca cei de la Subaru ar pune la dispozitie o cutie de viteze cu sase trepte, consumul ar scadea cu jumatate de litru.
Subaru Outback dispune la fel ca si Legacy de sistemul de tractiune integrala, care distribuie in mod egal puterea intre cele doua punti. Pentru a completa caracterul de crossover, Outback dispune de o garda la sol de aproape 20 cm, ceea ce permite traversarea unor portiuni de off-road chiar si de dificultate medie.
Finisarea habitaclului si materialele utilizate in interior sunt peste media segmentului mediu din care fac parte modele precum VW Passat si Ford Mondeo, in timp ce portierele fara rama la geamuri accentueaza caracterul sportiv. Modelul testat dispunea de echiparea ZS, al carui pret porneste de la 33.320 de euro cu TVA inclusa. Aceasta include in dotarea standard de faruri bi-xenon, scaun pentru sofer reglabil electric, trapa panoramica electrica, sase airbaguri, dar si diferential cu alunecare limitata, sistem de distributie variabila intre punti a cuplului motor si tapiterie din piele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO