Companii

UE va obliga comercianţii de energie şi gaze să publice contractele

UE va obliga comercianţii de energie şi gaze să publice contractele

Autor: Carol Dan

10.10.2011, 17:14 214

Comercianţii de electricitate şi gaze vor fi obligaţi să raporteze tranzacţiile pe care le efectuează la Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), potrivit unui regulament adoptat luni de UE şi care va intra în vigoare la sfârşitul anului.

"Noile norme privind tranzacţionarea vor contribui la preţuri echitabile ale energiei. Mai mult, prin îmbunătăţirea transparenţei şi a integrităţii pieţei, întărim şi încrederea pe care o au toţi participanţii la piaţă în buna funcţionare a pieţei interne", a declarat, într-un comunicat, comisarul UE pentru energie, Gunther Oettinger.

Comercianţii de energie vor putea raporta la ACER, fie direct, fie prin intermediul unei terţe părţi (de exemplu, un broker sau un sistem de raportare a tranzacţiilor) date privind preţul, volumele, data şi momentul efectuării tranzacţiei, numele vânzătorului, al cumpărătorului şi al beneficiarului.

"Această obligaţie specifică va deveni aplicabilă printr-un regulament de punere în aplicare, care urmează să fie elaborat în lunile următoare şi care va clarifica detaliile exacte referitoare la informaţiile care trebuie comunicate", potrivit comunicatului.

Principalul obiectiv al regulamentului este împiedicarea utilizării informaţiilor privilegiate şi a altor forme de abuz de piaţă, care denaturează preţurile de tranzacţionare angro a energiei.

Regulamentul adoptat luni se va aplica tuturor tranzacţiilor angro cu energie electrică şi gaze din UE, inclusiv contractelor de transport al acestor produse până la clienţi, şi prevede sancţiuni în cazul în care normele nu sunt respectate. Noua legislaţie va intra în vigoare până la sfârşitul acestui an.

În tranzacţionarea angro a energiei electrice şi a gazelor sunt implicate câteva sute de societăţi şi în fiecare zi au loc peste 10.000 de tranzacţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO