www.zf.ro - Ultima actualizare 07:20
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Un fost executiv al Wall-Mart va conduce operatiunile Carrefour pe sapte piete din Europa, inclusiv Romania
21 mar 2010
Retailerul francez Carrefour l-a numit pe spaniolul Vicente Trius, 52 de ani, la conducerea operatiunilor sale pe Europa, acesta urmand sa coordoneze incepand cu luna mai activitatile companiei pe sapte piete, Belgia, Spania, Italia, Polonia, Grecia, Cipru si Romania. Compania a realizat anul trecut vanzari de circa 30,7 mld. euro in aceste tari, din care 1,23 mld. euro au fost raportate pe Romania. Trius este fostul Executive Vice- President si CEO pe America Latina al retailerului Wall-Mart, cel mai mare retailer la nivel global. "Viziunea strategica si abilitatile sale manageriale vor permite Carrefour sa-si continue expansiunea pe pietele-cheie din Europa. De asemenea, Vicente Trius isi va aduce contributia la procesul de transformare a Carrefour demarat in 2009 de catre Lars Olofsson (CEO-ul companiei - n. red.)", se arata intr-un comunicat al retailerului francez. Actualul CEO al Carrefour Romania, Patrice Lespagnol, ii va raporta lui Vicente Trius.


