Companii

Un mic producător de mere: Avem depozite proprii, avem posibilitatea să lucrăm cu retailerii internaţionali, dar nu vine niciunul către noi

Un mic producător de mere: Avem depozite proprii, avem...

Autor: Cristina Roşca

22.10.2014, 13:12 793

Producătorii locali afirmă că prezenţa pe rafturile magazinelor din comerţul modern nu este o sărcină uşoară, trebuind să se lupte cu produsele de import care vin uneori cu preţuri mult prea mici, chiar sub costul de producţie.

„Relaţia cu retailerii nu este uşoară, se construieşte greu. Uneori chiar am avut incidente pentru că sunt preferate importurile cu o calitate similară doar pentru că au preţuri mai bune”, spune Emil Farago, fermier cu o livadă de circa 300 de hectare de meri şi afaceri de aproape 2 milioane de euro care a lucrat cu retaileri internaţionali precum Carrefour, Auchan, Real, Profi, Cora sau Billa. De aceeaşi părere este şi Ioan Ormenişan, directorul general al Sucmerom Reghin, unul dintre cele mai importante grupuri de producători de pe piaţa locală, care exploatează 230 de hectare de livezi de meri. El spune că lucrează cu Selgros, însă „îi aşteptăm şi pe ceilalţi retaileri să vină să discute cu noi. Avem depozite proprii, avem posibilitatea să lucrăm cu ei, dar nu vine nimeni către noi. Nu putem concura cu produsele de afară pentru că producătorii străini sunt subvenţionaţi”, explică el.

Totuşi, produsele româneşti au un avantaj, şi anume gustul pe care îl caută consumatorii. Emil Farago afirmă că în ultimii doi-trei ani se observă un trend în retail de încercare de promovare al produselor româneşti, însă nu din interes patriotic al lanţurilor de magazine ci pentru că asta caută clienţii. „Vesticii spre exemplu caută produsele proprii, sunt sensibili la factorul naţional, şi românii au început şi ei. Producătorii români trebuie să lucreze la prezentarea produselor, pentru că la gust suntem peste import.”

Apetitul consumatorilor pentru gustul românesc a devenit pentru retaileri o afacere anuală de câteva zeci de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. În spatele brandurilor precum„Bun, din România“ (Billa) sau „Gusturi Româneşti“ (Mega Image) stau însă mici producători locali care spun în continuare că „relaţia cu retailerii nu este uşoară, şi se construieşte greu.“

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO