Companii

Valer Blidar va construi vagoane de călători pentru cehi

Autor: Mirabela Tiron

14.09.2010, 23:53 55

Valer Blidar, unul dintre cei mai importanţi industriaşi români,dar foarte discret, care controlează compania Astra VagoaneCălători şi care a înfiinţat anul trecut Banca ComercialăFeroviară, a câştigat o licitaţie pentru livrarea a 50 de vagoanede călători către un operator din Cehia, după ce, în urmă cu douăluni, semnase un contract pentru a livra 100 de vagoane unuioperator din Italia.

"În scurt timp vom semna contractul şi cu o companie feroviarădin Cehia. Vom construi 50 de vagoane de lux până la sfârşitulanului viitor, ce vor fi folosite în special în scop turistic înCehia", a declarat industriaşul Valer Blidar, 65 de ani,proprietarul companiei producătoare de vagoane de călători AstraVagoane Călători, cu o cifră de afaceri de 51,4 mil. euro anultrecut şi un profit de 22,8 mil. euro.

El nu a dorit să precizeze numele companiei cehe cu care vasemna contractul şi nici valoarea contractului, însă, Blidar arputea încasa între 25 mil. euro şi 42,5 mil. euro, potrivitcalculelor ZF, ce iau în considerare preţul unui vagon de călătorice variază între 550.000 de euro şi 850.000 de euro. "Afacerilecompaniei sunt în creştere, rezultatele financiare vor fi făcutepublice la sfârşitul anului". Astra Vagoane Călători esteprincipalul furnizor de vagoane pentru operatorul feroviar de statCFR Călători, cu care a încheiat în ultimii doi ani contracte pemai mulţi ani în valoare de peste 400 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO