Companii

Vânzările externe au dus A&D Pharma la cel mai bun rezultat

Vânzările externe au dus A&D Pharma la cel mai bun rezultat

Autor: Ioana David

11.11.2010, 23:10 158

Este pentru prima dată când grupul, cel mai mare din industrialocală de medicamente, integrează vânzările internaţionale după cevara aceasta a finalizat integrarea mai multor companii cuactivităţi de sales & marketing în Bulgaria, Republica Cehă,Ungaria, Polonia şi Slovacia pentru care a plătit 19,1 mil.euro.

Este vorba despre distribuitorul Arishop din Bulgaria şifilialele Ozone din regiune, afaceri deţinute anterior defondatorii A&D Pharma.

"Activitatea de marketing & sales a început să integrezeactivităţile recent achiziţionate în cinci state vecine", a spusRobert Popescu, CEO al A&D Pharma.

Lanivelul diviziei de sales & marketing, A&D Pharmaraportează vânzările atât internaţional, cât şi la nivel local. Întotal, divizia, care se ocupă de marketingul şi promovareaproduselor companiilor care nu sunt prezente direct pe piaţă, arulat în primele nouă luni ale acestui an afaceri de 28,1 mil.euro.

Cea mai mare divizie a grupului A&D Pharma este cea dedistribuţie clasică, Mediplus. În primele nouă luni ale acestui an,Mediplus a avut o cifră de afaceri de 391,4 mil. euro, în creşterecu 47%, cea mai bună evoluţie din cadrul grupului.

A&D Pharma mai include şi Sensiblu, reţea de farmacii cu 233de unităţi la finalul lunii septembrie, dar şi clinicile Anima.Clinicile au fost deschise anul acesta, iar în prezent opereazăpatru unităţi şi un laborator. Printre clienţii corporate ai Animase numără G4S, companie de securitate cu mai bine de 10.000 deangajaţi, dar şi Orange, Porsche Bank, KPMG, Romtelecom şi RBS. Lanivelul întregului grup cifra de afaceri din primele nouă luni aleanului a atins 482,2 mil. euro, în creştere cu 32% comparativ cuintervalul similar din 2009.

Vânzările sunt consolidate şi neauditate. Creşterea A&DPharma a fost peste cea a industriei de medicamente care în primelenouă luni a avut un avans de 24,2% comparativ cu perioada similarădin 2009, potrivit datelor Cegedim. Piaţa a fost susţinută demajorarea preţurilor în aprilie.

Cea mai bună perioadă din 2010 a fost trimestrul trei, cândafacerile A&D Pharma au avut un plus de 35,9%, la 179 mil.euro.

TitlurileA&D Pharma se tranzacţionează din octombrie 2006 pe piaţaprincipală a bursei din Londra. Ultimele tranzacţii s-au făcut laun preţ de 5,7 euro pentru un GDR, nivel la care capitalizarea estede aproape 190 mil. euro.

De la începutul anului, acţiunile au avut o creşteresemnificativă de 42%, ajungând de la 4 euro în ianuarie la maximulacestui an de 5,7 euro.

A&D Pharma este controlată de oamenii de afaceri WalidAbboud, Ludovic Robert, Roger Akoury şi Michel Eid.

Cine sunt competitorii

Pe piaţa de medicamente de aproape 2 mld. euro, principaliiconcurenţi ai A&D Pharma sunt Farmexpert, Farmexim, Polisano,Fildas în distribuţie şi Catena, Dona, Help Net, City Pharma,Centrofarm la nivelul farmaciilor.

Robert Popescu, CEO al A&D Pharma

  • 45 de ani
  • Facultatea de Automatică şi Calculatoare, UniversitateaPolitehnică Bucureşti
  • unul dintre cei mai puternici executivi din industria demedicamente, a venit la A&D Pharma în februarie 2008, după operioadă de mai multe luni de pauză după demisia de la Relad. Aintrat în companie ca şef al divizie de distribuţie, Mediplus.
  • sub conducerea sa A&D Pharma a demarat extinderea pesegmentul de clinici private, primul pas al companiei în afarazonei pe care îşi concentrează businessul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO