Companii

Vodafone reduce tarifele pentru roaming

Autor: Adrian Seceleanu

18.11.2011, 00:00 399

Vodafone, numărul doi pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat o nouă ofertă în cadrul opţiunii Vodafone Passport prin care toţi abonaţii, persoane fizice sau companii, noi şi existenţi, vor beneficia de tarife promoţionale pentru fiecare apel în roaming din 15 state europene. Utilizatorii pot iniţia din data de 17 noiembrie apeluri în roaming la un tarif de 0,6 euro/apel, faţă de 0,75 euro (fără TVA).

Reducerea se aplică şi pentru costul apelurilor primite în roaming. Noua ofertă este valabilă în Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Elveţia şi Marea Britanie. Pentru a beneficia de această promoţie, utilizatorii trebuie să îşi activeze opţiunea Vodafone Passport Promo.

Vodafone România a extins recent numărul ţărilor în care este valabilă opţiunea Vodafone Passport la 45, acoperind acum atât statele membre UE cât şi alte state din afara Europei. Noile destinatii în care opţiunea Passport poate fi utilizată sunt: Croaţia, Egipt, Norvegia, Liechtenstein, Ghana, Hong Kong, Singapore, Reunion, Islanda, India, Malaiezia, India şi Qatar. Vodafone are 8,6 milioane de clienţi în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO