Eveniment

40% din firme ar putea fi dizolvate

27.01.2006, 21:46 14

Aproape 40% din firmele inregistrate la Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC) ar putea fi dizolvate pentru ca nu au depus bilanturile contabile aferente anului fiscal 2004, termenul legal expirand pe 15 decembrie 2005, potrivit oficialilor Oficiului.

Datele ONRC arata ca din cele peste 500.000 de firme inregistrate, aproape 200.000 nu au efectuat aceasta operatiune.

"Este o situatie care se repeta la fiecare inceput de an pentru ca reprezentantii firmelor nu se grabesc sa faca acest lucru si au obiceiul de a lasa totul pe ultima suta de metri. In plus, unele firme nici nu stiu ca, pe langa faptul ca trebuie sa depuna bilantul la Ministerul Finantelor, au obligatia de a-l depune si la Registru. Oricum, semnalele sunt bune pentru ca de la inceputul anului firmele au inceput sa vina masiv sa-si depuna bilanturile", au declarat pentru ZF surse din ONRC.

Aceeasi situatie s-a inregistrat si la inceputul anului trecut, cand oficialii ONRC anuntau ca aproximativ 100.000 de firme ar putea fi dizolvate pentru ca nu si-au depus situatiile financiare pentru anul 2003 la Oficiu, in termenul prevazut de lege.

Societatile comerciale pe actiuni, cele in comandita pe actiuni, societatile comerciale cu raspundere limitata si grupurile de interes economic sunt obligate prin lege sa depuna situatiile financiare anuale la Oficiu.

Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul in a carui raza teritoriala isi au sediul social firmele in cauza poate dispune dizolvarea judiciara a acestora pentru neindeplinirea acestei obligatii, la cererea oricarei persoane interesate.

Administratorii firmelor au obligatia sa depuna o copie a situatiilor financiare anuale, insotite de raportul lor, raportul cenzorilor sau al auditorilor financiari, precum si procesul verbal al adunarii generale, in termen de cel mult 15 zile de la data adunarii generale prin care sunt aprobate.

Dupa implinirea a sase luni de la expirarea acestui termen, orice persoana interesata, precum si ONRC, poate cere dizolvarea societatilor comerciale care sunt in aceasta situatie.

Situatiile statistice la nivel national privind firmele si grupurile de interes economic care nu au depus situatiile financiare vor fi actualizate periodic si vor fi publicate pe pagina de Internet a ONRC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO