Eveniment

ACAROM: În primul trimestru, înmatriculările de autoturisme au crescut în România cu 39% faţă de T1 2021

ACAROM: În primul trimestru, înmatriculările de...

Autor: Dorin Oancea

20.04.2022, 08:22 37

România se situează pe poziţia 14 în UE, cu 28.978 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creştere de 39,6% comparativ cu ianuare-martie 2021, anunţă ACAROM - Asociaţia Constructorilor de Automobile din România şi ACEA. În Europa, Dacia creşte cu 16,9% faţă de primul trimestru din 2021. 

În luna martie 2022, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu 20,5% faţă de martie 2021, la 844.187 unităţi.

În primele trei luni din 2022 au fost înmatriculate un număr de 2.245.976 unităţi, o scădere cu 12,3% faţă de perioada similară din 2021.

Au fost înregistrate scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi comparativ cu ianuarie-martie 2021 în Germania (-4,6%) şi Spania (-11,6%), Franţa (-17,3%) şi Italia (-24,4%).

În ceea ce priveşte constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 655.383 unităţi, în scădere cu 15,4%, urmate de grupul Stelantis cu 523.977 unităţi, în scădere cu 21,7%, Hyunday cu 269.350 unităţi, în creştere cu 21,3% şi de Grupul Renault cu 242.549 unităţi, în scădere cu 6,7% (din care Dacia, cu 103.519 unităţi, creşte cu 16,9% faţă de ianuarie-martie 2021).

Autoturismele marca Ford au reprezentat 132.538 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu 15,4% faţă de perioada similară din 2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO