Eveniment

Adio 1.000 km de autostrăzi, o să avem doar jumătate în 3 ani

Autor: Andreea Neferu

28.11.2010, 23:30 16

Ministerul Transporturilor vrea ca în următorii trei ani Româniasă aibă 530 de kilometri de autostradă, adică cu circa 200 dekilometri mai mult decât are în prezent ţara noastră. De asemenea,Ministerul intenţionează să modernizeze încă 800 de kilometri dedrumuri naţionale.

"Am accelerat atragerea fondurilor de coeziune şi a sumelor dela Banca Europeană de Investiţii pentru ca în trei ani să avem 530de kilometri de autostradă şi 800 de kilometri de drumuri naţionalemodernizate", a declarat ministrul transporturilor Anca Boagiu,citată de Mediafax.

Noua promisiune vine în contextul în care în 2008, fostulministru al transporturilor, Radu Berceanu, promitea un total de1.000 de kilometri de autostrăzi în patru ani. Din 2004 până lafinalul lui 2009, România a reuşit să mai construiască doar circa120 de kilometri de autostrăzi, potrivit datelor ZF. Astfel, amrămas cu mult în urma ţărilor vecine, precum Ungaria sau Bulgaria,care au 696, respectiv 459 de kilometri de autostrăzi. Nici anulacesta România nu a fost mai productivă la capitolul construcţie deautostrăzi. La mijlocul lunii noiembrie, autorităţile au maiinaugurat 10 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, care se adaugăla cei 42 finalizaţi anul trecut. Compania Naţională de Autostrăzişi Drumuri Naţionale din România. Şi centura ocolitoare a Sibiuluiar urma să fie dată în folosinţă la începutul lunii decembrie.Centura are o lungime de 17,2 kilometri cu profil de autostradă şi3,6 kilometri cu profil de drum naţional.

Anca Boagiu a mai recunoscut că procesul de absorbţie afondurilor europene a pus beţe în roate dezvoltăriiinfrastructurii. "Pregătim proiecte ca să nu mai păţim ca înperioada 2007-2008, când nu am reuşit să atragem niciun fond de laUE în principal din cauză că nu aveam autorităţile de managementauditate", a mai spus Boagiu. Într-adevăr, MinisterulTransporturilor, care în ultimii trei ani a avut la dispoziţiefonduri europene de 2 mld. euro, are cel mai scăzut grad deabsorbţie dintre ministere, reuşind să atragă până la finalul luniiiunie doar 1,87% din banii europeni alocaţi pentru perioada2007-2010, adică 40 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO