Eveniment

Afacerile angro din farma sunt investigate

09.03.2009, 19:20 25

Consiliul Concurentei (CC) a initiat o investigatie in piata de distributie angro de medicamente, in vederea identificarii unor posibile difunctionalitati de natura anticoncurentiala.

Reprezentantii CC spun ca, din informatiile obtinute atat prin monitorizarea proprie a pietei, cat si din cazurile finalizate in 2008, Consiliul este preocupat de posibilitatea ca pe aceasta piata concurenta sa nu functioneze.
"Suntem ingrijorati de existenta unor practici care pot impiedica manifestarea concurentei cu privire la anumite medicamente, fara a asigura beneficiarilor sau consumatorilor un avantaj corespunzator si fara a conduce la practicarea in mod durabil a unor preturi substantial mai reduse", a declarat Gheorghe Oprescu, presedintele CC.
Consiliul precizeaza ca aceasta investigatie nu urmareste anchetarea si sanctionarea anumitor companii, ci vizeaza examinarea structurii pietei in acest sector, luat ca intreg.
Anul trecut, CC a sanctionat cu amenzi in valoare de 22,6 mil. euro producatorul Eli Lilly si distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma si Mediplus Exim pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale pe piata medicamentelor antidiabetice. Tot anul trecut, Consiliul a sanctionat trei furnizori de produse si servicii de dializa cu amenzi in valoare totala de 1,5 mil. euro pentru o intelegere de tip cartel.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO