Eveniment

ALB vrea o cota de 45% din piata leasingului

02.06.2005, 20:16 19

Companiile membre ale Asociatiei de Leasing Bancar (ALB) estimeaza ca vor detine o cota de 45% din cele 1,8-2 mld. euro cat reprezinta valoarea contractelor de leasing anticipata pentru acest an. Cei noua membri ai ALB au incheiat dupa primele trei luni ale anului contracte de leasing in valoare de aproape 170 mil. euro, ceea ce corespunde unei cote de piata de aproximativ 38%, insa oficialii ALB mizeaza pentru restul anului pe intrarea in piata de leasing din Romania a unor societati specializate in domeniul leasingului imobiliar, ceea ce va creste ponderea acestui segment in totalul pietei. Dupa primele trei luni ale anului cealalta organizatie a companiilor de leasing - Asociatia Societatilor de Leasing Bancar (ASLR) - anuntase un volum al contractelor incheiate de membrii sai de 265,5 mil. euro. Cele noua companii membre ALB au incheiat, in primele trei luni, 5.170 de contracte, cea mai mare pondere in totalul finantarilor (peste 70%) vizand autovehiculele. Echipamentele industriale au reprezentat un sfert din finantarile membrilor ALB pentru ca sectorul imobiliar sa reprezinte 3% din total. Infiintata in aprilie 2004, ALB reuneste in prezent noua societati de leasing afiliate unor banci, respectiv Alpha Leasing, BRD Sogelease, BT Leasing Transilvania, Finans Leasing, HVB Leasing, Piraeus Leasing, Raiffeisen Leasing, UniCredit Leasing si Volksbank Leasing. Cealalta organizatie de profil, Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR), reuneste 33 de companii. Piata de leasing a fost estimata anul trecut la aproximativ 1,4 mld. euro (volumul bunurilor finantate) sau 1,8 mld. euro (valoarea contractelor de leasing, care include pe langa pretul fara taxe al bunurilor finantate si alte cheltuieli aferente finantarii, mai putin TVAl). Pentru acest an jucatorii din piata sunt de parere ca valoarea contractelor de leasing ar putea trece de pragul de 2 mld. euro in conditiile in care piata auto isi va mentine ritmul puternic de dezvoltare si vor lua amploare si celelalte segmente ale pietei, leasingul pentru echipamente si cel imobiliar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO