Eveniment

Analistii sustin ca deficitul extern ar trebui corectat pana la 10% din PIB

Analistii sustin ca deficitul extern ar trebui corectat pana la 10% din PIB
15.09.2008, 22:45 43

Deficitul de cont curent se afla la niveluri greu de sustinut pe termen lung si trebuie corectat, iar investitiile straine care pana acum au fost considerate o sursa de finantare sanatoasa, ar putea ajunge in curand sa puna presiune pe adancirea dezechilibrului extern in conditiile in care multinationalele incep sa repatrieze profiturile obtinute pe plan local.

Deficitul de cont curent ar trebui corectat spre 10% din Produsul Intern Brut, fata de nivelul de circa 14% din PIB la care se afla in prezent si care este tot mai greu de sustinut, afirma Ionut Dumitru, directorul departamentului de cercetare al Raiffeisen Bank.

"Se pune problema daca deficitele mai sunt sustenabile, in conditiile in care asistam la turbulente fara precedent pe pietele internationale, cu criza de lichiditati si finantari mai scumpe", a spus Dumitru.

El a explicat ca un deficit de 10% din PIB este structural si necesar in cadrul procesului de convergenta reala la zona euro. Diferenta pana la nivelul actual de 14% este generata de importurile mari de autovehicule si produse agroalimentare.

"Avem un deficit excesiv incepand cu 2004. Factorii fundamentali sunt legati de convergenta reala. Nu il putem ajusta sub 10%. Avem o rigiditate. Il putem duce la 10% relativ usor, dar ca sa coboram sub acest nivel ar trebui sa sacrificam convergenta. Un deficit de 8-10% din PIB ar putea sa nu ne faca probleme, dar sa ne permita sa ne dezvoltam", a adaugat Dumitru. El a adaugat ca deficitul poate fi ajustat pe partea mijloacelor de transport, in momentul in care Ford va incepe productia de automobile.

"Speram la o reducere a deficitului cand Ford va incepe sa produca. Riscurile pentru balanta comerciala raman insa si ne putem astepta la o deteriorare, deoarece partenerul nostru principal, zona euro, nu se simte prea bine. Ne asteptam la o decelerare a exporturilor in zona euro", a mai spus Dumitru.

La randul sau, Valentin Lazea, economistul-sef al BNR a aratat ca Romania trebuie sa aiba un deficit de cont curent de 10% din PIB, pentru a reduce decalajul fata de tarile europene. El a explicat ca diferenta dintre deficitul de 14% din PIB estimat pentru anul acesta si cel de 10% din PIB reprezinta un deficit excesiv si are ca factor determinant consumul in exces. "Politicile trebuie sa vizeze o reducere a deficitului de la 14% la 10%. Nu ne putem astepta la aceasta reducere intr-un an", a spus Lazea.

Deprecierea cursului din prima parte a anului a avut un rol important la stabilizarea deficitului, favorizand o evolutie buna pe balanta comerciala, pricipala componenta de deficitului. Dumitru a adaugat ca s-au inregistrat modificari structurale importante ale economiei, Romania exportand din ce in ce mai multe produse cu valoare adaugata mare.

Romania poate inregistra o usoara deteriorare a balantei comerciale si o incetinire a exporturilor in conditiile in care exista temeri ca zona euro, principalul partener comercial, va intra in recesiune.

Nicolaie Chidesciuc, senior economist ING apreciaza ca ajustarea deficitului de cont curent necesita un curs mai depreciat fata de nivelul actual, de 3,6 lei/euro. El sustine ca nivelul de echilibru al cursului de schimb este aproape de cursul pietei, astfel ca deprecierea drastica este mai putin probabila.

"Trendul de apreciere reala exista, dar este posibil sa ne confruntam cu episoade de depreciere a cursului de schimb in viitor", spune Chidesciuc.

Potrivit unei analize, aducerea deficitului de cont curent de la circa 12% la 10% din PIB necesita un curs de schimb de circa 3,8 lei/euro pe o perioada de 1-2 ani.

Cresterea investitiilor straine a alimentat in ultimii ani importurile de echipamente si tehnologie, acestea avand o ponedere tot mai mare in cadrul importurilor totale. Desi capacitatile astfel create vor alimenta ulterior exporturile, investitorii straini vor pune presiune pe deficitul de cont curent in momentul in care vor incepe sa repatrieze masiv profiturile obtinute.

Sorin Paslaru, redactor-sef al Ziarului Financiar, a aratat ca Romania este in faza de crestere a proiectelor de investitii straine, cand cea mai mare parte a profitului este reinvestit, urmand ca in faza a treia de repatriere dividendele sa depaseasca profitul reinvestit.

Ungaria, Polonia si Cehia se afla la inceputul fazei trei de repatriere a profiturilor, Romania se afla la finalul fazei a doua, iar Bulgaria este in spatele nostru, cu diferente foarte mari intre profitul reinvestit si dividendele repatriate.

Problema este ca tindem sa intram in faza a treia, de repatriere, avand un stoc de ISD/capita de trei ori mai mic decat in Ungaria, iar Guvernul trebuie sa ia masuri pentru atragerea de investitori si sa amane cat mai mult intrarea in aceasta faza.

 

Ce spun tinerii economisti

Banca Nationala a organizat ieri cea de-a sasea conferinta a Tinerilor Economisti, cu tema "Deficitul de cont curent - corelatii cu indicatorii macroeconomici si abordari structurale". Economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru (foto stanga), a spus ca deficitele sunt tot mai greu de finantat in conditiile in care asistam la turbulente fara precedent pe pietele financiare. Sorin Paslaru, redactorul-sef al Ziarului Financiar (al doilea din stanga), a prezentat "Rolul veniturilor din investitiile straine directe in adancirea deficitului de cont curent" si a explicat ca Guvernul trebuie sa ia masuri pentru atragerea de investitori si sa amane cat mai mult intrarea Romaniei in faza de repatriere a profiturilor cand fluxurile de iesire depasesc intrarile. Raluca Sarpe, din cadrul Econosofia, a facut o analiza comparativa a determinantilor deficitului de cont curent in Romania si in tarile est-europene. Cristina Triandafil, referent in cadrul BNR, a prezentat o perspectiva empirica asupra conexiunii dintre deficitul de cont curent si cresterea economica, sustinand ca la nivelul Romaniei deficitul de cont curent poate fi asimilat ca un generator al cresterii economice. Nicolaie Chidesciuc, senior economist ING, a explicat corelatiile dintre deficitul de cont curent si cursul de echilibru, si a explicat ca ajustarea deficitului din Romania necesita un curs mai depreciat fata de nivelul actual.

 

Isarescu: Incetinirea cresterii PIB nu inseamna recesiune

O incetinire a cresterii economice, dar mentinerea pe un ritm pozitiv, care dupa unii e prea redus, nu inseamna recesiune, ci mai degraba politizare, a explicat ieri guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. "O slabire a cresterii economice, un ritm pozitiv, dar care dupa unii este prea mic, asta este politizare. Nu mai este stiinta noastra. O ducem la politicieni sa se intepe, dar noi trebuie sa tinem stindardul decentei in ceea ce priveste utilizarea notiunilor in mod propriu, nu caraghios", a declarat Isarescu. Oficialul BNR a aratat ca recesiunea este definita, din punct de vedere tehnic, ca o crestere negativa a PIB timp de doua trimestre. "Daca nu intelegem ce este recesiunea si spunem ca o crestere economica de 4% este recesiune, orice discutie se rupe de o asemenea abordare", a spus Isarescu. In primul semestru, Romania a inregistrat o crestere a PIB de 8,8%, in timp ce in trimestrul doi aceasta a fost de 9,3%. Isarescu a mai aratat ca legatura dintre contul curent si investitiile straine directe s-a constatat si empiric, iar corelatia dintre contul curent si cursul de echilibru este de maxima importanta pentru prezentul si viitorul Romaniei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO