Eveniment

Arafat spune că se va implica mai ales pe parte de urgenţă în Comisia pentru noua legislaţie. Revenirea nu este un rezultat al unei negocieri

Arafat spune că se va implica mai ales pe parte de urgenţă în Comisia pentru noua legislaţie. Revenirea nu este un rezultat al unei negocieri

Autor: Elvira Gheorghita - Mediafax

17.01.2012, 16:11 333

Raed Arafat, renumit în poziţia de subsecretar de stat, a declarat marţi că se va implica mai ales pe parte de urgenţă în Comisia care va elabora noua legislaţie şi a subliniat că va rămâne neschimbată comisia de urgenţă, care a ajutat la dezvoltarea acestui sistem în mod armonios.

"Vom dezvolta sectorul public de urgenţă exact unde trebuie să ajungă şi sper că aceste rezultate le veţi simţi chiar foarte bine în perioada următoare. Este un sistem care se dezvoltă încet dar în fiecare zi se face un pas în plus. Despre participarea mea la comisia care va elabora noua legislaţie, o să mă implic dar mai ales în domeniul de expertiză pe care îl am. Nu înseamnă că nu am opinii şi în alte domenii", a spus Arafat.

El a spus că a avut o discuţie luni seară cu ministrul Sănătăţii.

"Dacă vă aduceţi aminte a zis că aşteaptă să-l sun, l-am sunat. Din discuţie am zis că nu am nicio problemă să revin. Azi de dimineaţă am avut discuţie cu dl preşedinte. M-a contactat când eram la Târgu Mureş şi asta am făcut azi şi după care am avut discuţia cu premierul . Sunt înapoi la minister să continuăm de unde am rămas. A fost o discuţie foarte ok, mare parte a fost pe documente, date, a durat aproximativ o oră. A fost o discuţie foarte ok, ca între oameni adulţi", a mai spus Arafat.

El a subliniat că revenirea sa nu este rezultatul unei negocieri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO