Eveniment

Cadou de la Comisie: cofinanţarea pe fonduri UE coboară la 5%

Cadou de la Comisie: cofinanţarea pe fonduri UE coboară la 5%

Leonard Orban aşteaptă la mijlocul lunii decembrie răspunsul de la Bruxelles privind deblocarea transmiterii facturilor spre decontare

Autor: Gabriel Razi

02.12.2011, 00:07 847

Parlamentul European a aprobat creşterea temporară a contribuţiei UE de la 85% la 95% pentru proiectele de dezvoltare regională finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul Social European (FSE) pentru România şi alte cinci ţări din UE - Ungaria, Letonia, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Finanţarea se face în baza unei cereri, care să prezinte argumentat de ce este nevoie ca ea să fie aplicată.

După ce a fost aprobată de Parlamentul European, măsura va fi votată în Consiliul Uniunii Europene pe 6-7 decembrie.

Potrivit calculelor Comisiei, sumele suplimentare ce vor fi primite astfel de România sunt de aproximativ 800 mil. euro. Însă oficialii de la Bucureşti cred că România va putea obţine doar 160-170 mil. euro.

Decizia Comisiei Europene de a reduce cofinanţarea obligatorie a României pentru proiecte UE de la 15% la 5% va deveni efectivă din prima parte a anului viitor.

Bruxellesul va cere programe clare cărora să le fie aplicat noul procedeu întrucât nu sunt prevăzute suplimentări de sume din partea Comisiei, ci realocări de fonduri în cadrul celor deja admise.

Aşadar, pentru un volum de 30 mld. euro (pentru că planul se aplică atât fondurilor structurale, cât şi celor destinate agriculturii) se pot dese­mna proiecte care să beneficieze de noile norme, ceea ce înseamnă că statul sau companiile româneşti nu vor mai aduce de acasă 15% din valoarea unui proiect, ci doar 5%, restul de 95% fiind completat de Uniunea Europeană.

Măsura a fost contestată iniţial însă de statele bogate ale Uniunii care au argumentat că reducerea confinanţării în această manieră practic oferă bani "gratis" celor care depun proiecte pe bani europeni.

Reducerea cofinanţării urmează să fie aplicată celor aproximativ 5.000 de contracte pe fonduri europene care se află în prezent în derulare în România. Valoarea acestor contracte se ridică la 13 miliarde de euro, potrivit datelor Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).

Mişcarea Comisiei vine însă în contextul în care România a reuşit să atragă doar 3,7% din fondurile europene avute la dispoziţie la mai bine de patru ani de la deschiderea liniilor de finanţare. La sfârşitul lunii octombrie plăţile definitive pentru proiectele europene se ridicau la 715,5 milioane de euro. Din aceşti bani în economia locală a intrat în ultimul an o treime.

Mai mult, decizia Bruxellesului este justificată de faptul că problemele legate de obţinerea finanţării au ţinut pe loc în acest an o parte din proiectele pe bani europeni derulate atât de stat, cât şi de companii.

În plus, "injecţiile" de fonduri europene din România stau de aproape cinci luni pe loc pentru că în această vară Guvernul a decis să nu mai trimită facturi spre decontare la Bruxelles ca urmare a suspiciunilor în privinţa modului în care au fost făcute achiziţiile publice. Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru proiectele finanţate prin intermediul axei 2 din cadrul Programului Operaţional Regional la începutul lunii iunie, pentru că, la un control de rutină, auditorii europeni au descoperit nereguli în sfera achiziţiilor publice făcute în cadrul unor proiecte europene. Ca urmare a acestei decizii, preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să suspende transmiterea declaraţiilor de cheltuieli spre rambursare către Comisia Europeană pentru toate cele şapte programe operaţionale, pentru a nu risca pierderea de bani europeni în cazul în care ar fi fost descoperite şi alte nereguli similare. Între timp, proiectele au continuat desfăşurarea activităţilor cu bani de la bugetul de stat. Guvernul a înfiinţat un fond de 600 de milioane de euro cu bani luaţi din piaţă pentru a suplini lipsa rambursărilor. Potrivit unei analize a ZF, dobânzile pentru plăţile făcute în cele cinci luni prin acest fond se ridică la circa 10 milioane de euro.

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, care este responsabil direct de programele pe fonduri structurale, aşteaptă în prezent un răspuns de la Comisia Europeană în privinţa deblocării plăţilor până pe data de 15 decembrie.

În acest moment Autoritatea de Certificare a Plăţilor a verificat facturi de 200 de milioane de euro, drept urmare acestea ar putea fi decontate odată cu prima zi în care Comisia dă României undă verde în privinţa deblocării plăţilor. Mai mult, foarte curând valoarea facturilor eligibile la plată va atinge 1,5 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO