Eveniment

Călin Popescu Tăriceanu: Cea mai bună soluţie la alegerile prezidenţiale este un candidat unic din partea PSD - ALDE - PRO România

Călin Popescu Tăriceanu: Cea mai bună soluţie la...

Autor: Firuta Flutur

01.07.2019, 14:59 194

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, că, după părerea sa, cea mai bună soluţie la alegerile prezidenţiale este un candidat unic din partea PSD - ALDE - PRO România, propunere anunţată de Victor Ponta.

"Cu domnul Ponta am evaluat variantele pe care le avem la dispoziţie pentru alegerile prezidenţiale. Confirm ceea ce a spus domnia sa în această privinţă. Da, cred că cea mai bună soluţie într-adevăr este de a avea un candidat unic", a precizat Tăriceanu.

El a adăugat că o decizie în acest sens va fi luată "cât de curând".

"Aşa cum v-am spus şi înainte, după alegerile pentru Parlamentul European o să luăm o decizie. În mod normal, timpul ne presează şi această decizie va trebui luată cât de curând în perioada următoare", a arătat Tăriceanu, la Parlament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO