Eveniment

Cel mai mare "concediu colectiv" din istorie: 210.000 bugetari pleaca acasa saptamanal. Cum comentati?

Cel mai mare "concediu colectiv" din istorie: 210.000 bugetari pleaca acasa saptamanal. Cum comentati?
11.08.2009, 22:41 88

Guvernul a ajuns cu cutitul la os: trebuie sa realizeze cea mai drastica reforma a aparatului de stat. Toti cei 1,4 milioane de bugetari vor avea salariile diminuate cu aproximativ 20% in ultimele trei luni. Bugetarii vor pleca in vacanta neplatita doua saptamani, ceea ce va insemna ca 15% dintre ei, adica 210.000 de oameni, vor sta acasa pe rand cate doua saptamani pana la sfarsitul anului. O alta posibilitate este reducerea programului de lucru zilnic la 6 ore. Oricum ar fi ei vor incasa cu 20% mai putin din salariu in fiecare luna incepand din septembrie, 15% din cauza celor doua saptamani nelucrate si 5% din cauza anulartii orelor suplimentare.
La o zi dupa ce FMI a prezentat concluziile primei evaluari a acordului stand-by cu Romania, ministrul finantelor Gheorghe Pogea a recunoscut ieri intr-o conferinta de presa ca aparatul de stat este "obez", cheltuielile de functionare ale statului fiind nepermis de mari.
FMI a acceptat majorarea deficitului bugetar cu aproape trei puncte procentuale, la 7,3% din PIB, dar a dat tema autoritatilor sa reduca in acest an cheltuielile cu 0,8% din PIB, adica 1 mld. euro. Si a lasat la latitudinea Guvernului modalitatile efective de ajustare.


La ce solutii s-a gandit Ministerul de Finante?
Salariatii din sectorul bugetar vor intra, in perioada septembrie - noiembrie, in concediu fara plata, vor avea program de lucru redus la 6 ore sau vor munci efectiv mai putin cu echivalentul a 10 zile, ceea ce va aduce o economie la buget de 0,3% din PIB, a declarat ieri Pogea. "Prin reducerea timpului de lucru cu echivalentul a 10 zile lucratoare, efectul va fi pe net de 0,3% din PIB", a spus Pogea.
Prin trimiterea salariatilor din sectorul bugetar 10 zile in concediu obligatoriu fara plata ar putea fi obtinute economii de circa 400 mil. euro, ceea ce inseamna o reducere a salariilor cu 15%.
"Va fi o combinatie legata de specificul fiecarei activitati pentru a putea asigura continuitatea serviciilor publice. Alte masuri de reducere a cheltuielilor vor fi anularea primelor si neplata orelor suplimentare pana la finele acestui an", a mai spus Pogea.
Cele 10 zile de concediu vor insemna practic o scadere a salariilor pentru cei 1,4 milioane de bugetari cu 15%, dar reducerea va fi si mai mare, pana la circa 20%, pentru ca vor fi taiate toate cheltuielile cu ore suplimentare.Cheltuielile de personal ale bugetului de stat sunt numai o treime din totalul costurilor de personal ale bugetului consolidat, in timp ce bugetele locale si institutiile autofinantate formeaza celelalte doua treimi. Toate aceste institutii sunt aparate de legi speciale, iar Ministerul Finantelor nu poate decide salarizarea.Finantele s-au mai gandit ca reducerea cheltuielilor de bunuri si servicii ar aduce o economie de 340 mil. euro la buget, in timp ce din anularea orelor suplimentare ar rezulta economii de 100 mil. euro. Totodata, Finantele mizeaza si pe  reduceri automate de cheltuieli ale autoritatilor locale si entitatilor guvernamentale descentralizate din cauza lipsei de venituri proprii. Ministrul Finantelor a declarat ca, desi in scrisoarea de intentie cu FMI nu este specificata dimensiunea reducerilor de personal, angajamentul de scadere a cheltuielilor cu 0,6% din PIB va presupune un numar mare de personal disponibilizat.Inainte de finalizarea discutiilor cu FMI, s-a vehiculat si solutia de reducere cu 150.000 de persoane din aparatul de stat, pentru ajustarea cheltuielilor bugetare."Pana la jumatatea anului viitor, pana in iunie, pot sa va asigur ca, avand in vedere angajamentul de reducere cu 0,6% din PIB al cheltuielilor salariale, va fi vorba despre un numar mare de personal disponibilizat. Nu vorbim de 1.000-2.000 de persoane", a spus Pogea, intrebat daca s-a convenit un numar exact de concedieri cu FMI.Ramane de vazut ce solutii vor mai fi aplicate anii urmatori, in conditiile in care cheltuielile cu salariile din sectorul bugetar se vor reduce anual cu 0,5% din PIB din 2010, astfel incat sa reprezinte sub 6% din PIB dupa urmatorii 4-5 ani, fata de 9%, cat sunt in prezent.

Rectificare bugetara in august - cheltuieli taiate cu 4,5 mld. lei

Guvernul va opera in luna august o rectificare bugetara, urmand sa taie cheltuielile cu salarii, bunuri si servicii si premii cu 4,5 miliarde de lei, reprezentand 0,9% din PIB, potrivit lui Pogea.Totodata, Executivul va suplimenta bugetele pentru pensii si somaj si cel al Ministerului Administratiei si Internelor, dar va majora si plafonul pentru garantiile de stat. Cheltuielile de personal vor fi ajustate prin reducerea timpului de lucru, echivalentul a 10 zile de concediu, in perioada septembrie-noiembrie, respectiv o economie de 1,5 miliarde de lei sau 0,3% din Produsul Intern Brut. Totodata, statul va economisi 497 de milioane de lei prin scaderea costurilor cu orele suplimentare si anumite premii si va reduce cheltuielile cu bunurile si serviciile cu 2,48 mld. lei pana la finele anului, echivalentul a 0,5% din PIB.In acelasi timp, Guvernul mizeaza pe un plus de venituri din colectarea impozitului minim de 300 de milioane de lei pana la finele anului.Pe de alta parte, la rectificarea bugetara programata pentru luna august, Guvernul are in vedere majorarea garantiilor de stat, dar si majorarea pensiei sociale minime de la 300 la 350 de lei de la 1 octombrie si suplimentarea punctului de pensie cu 2%.Potrivit ministrului finantelor, majorarea cu 2% a punctului de pensie reprezinta un efort bugetar de 200 de milioane de lei, astfel ca bugetul de pensii va fi suplimentat in total cu 500 de milioane de lei. Bugetul de somaj va creste cu 864 de milioane de lei la urmatoarea rectificare bugetara.Pogea a precizat ca bugetul primariilor va fi suplimentat cu 120 de milioane de lei pentru plata facturilor restante, fonduri suplimentare urmand sa fie alocate si pentru autoritatile locale, de 400 de milioane de lei, pentru finalizarea drumurilor si soselelor judetene. De asemenea, vor mai fi alocate, prin redistribuire, 364 de milioane de lei pentru plata restantelor CFR Calatori la energie electrica si vor aloca un plus de fonduri Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), de 353 de milioane de lei.

Neimpozitarea profitului reinvestit, minus de 140 mil. lei la venituri

Scutirea de la plata impozitului pe profitul reinvestit de la 1 octombrie va avea un impact negativ de 140 de milioane de lei asupra veniturilor la bugetul general consolidat, potrivit ministrului finantelor."Legat de neimpozitarea profitului reinvestit, din discutiile cu Fondul (FMI - n.r.), impactul negativ pe venituri va fi de 140 de milioane de lei", a afirmat Pogea. El a precizat ca neimpozitarea profitului reinvestit, aplicabila din trimestrul patru, va fi mentinuta si in 2010.Impactul a fost calculat pentru o perioada de un an, suma de 140 de milioane de lei reprezentand venituri care nu vor fi incasate in 2010, intrucat primele plati pe impozitul pe profit din trimestrul patru se realizeaza abia la inceputul anului urmator.Garantiile de stat vor fi suplimentate in acest an cu 400 de milioane de euro, exclusiv pentru cofinantarea proiectelor Uniunii Europene, si cu 200 de milioane de euro in 2010, conform ministrul finantelor publice.

 

15% din bugetari, doua saptamani de concediu prin rotatie

Pentru o institutie cu 100 de angajati, A1, A2... A100, pentru a putea indeplini tinta de economii (doua saptamani nelucrate si neplatite de fiecare) pe perioada de 13 saptamani (septembrie, octombrie si noiembrie 2009), trebuie sa plece cate 15 angajati in fiecare saptamana in concediu, in felul urmator:

Saptamana 1: Pleaca angajatii A1-A15, 15 "saptamani de lucru" economisite;

Saptamana 2: Pleaca angajatii A1-A15, 15 "saptamani de lucru" economisite;

Saptamana 3: Pleaca angajatii A16-A30, 15 "saptamani de lucru" economisite

Saptamana 4: Pleaca angajatii A16-A30, 15 "saptamani de lucru" economisite;....

Saptamana 12: Pleaca angajatii A86-A100, 15 "saptamani de lucru" economisite

Saptamana 13: Pleaca angajatii A86-A100, 15 "saptamani de lucru" economisite

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO