Eveniment

Coaliţia de guvernare a aprobat aseară majorarea punctului de pensie cu 12,5% în 2023 şi acordarea unor sume suplimentare pentru pensionarii cu pensii sub 3000 lei

Coaliţia de guvernare a aprobat aseară majorarea...

Autor: Roxana Rosu

22.11.2022, 09:34 309

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că punctul de pensie va creşte cu 12,5%, începând cu 1 ianuarie 2023, valoarea acestuia fiind de 1.784 de lei.

Decizia privind majorarea pensiilor a fsot luată în şedinţa de luni a Coaliţiei de guvernare.

Impactul bugetar al acestei majorări este estimate la 17 miliarde lei.

De asemenea, premierul a anunţat că anul viitor Guvernul va continuat să acorde un sprijin ţintit pentru pensionarii cu pensii mici, astfel: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 şi 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 şi 3.000 de lei.

Sumele vor fi împărţite în două tranşe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi şi anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului.

”Vom acorda un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie, pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi care au pensii mai mici de 2.000 de lei. Această sumă va fi împărţită în două tranşe pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta şi din iarna viitoare”, a mai spus Ciucă într=o postare pe Facebook.

Coaliţia a aprobat şi actualizarea alocaţiiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei, plata unei a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu handicap, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30%.

”Perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial şi trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflaţia crescută. De aceea, PNL s-a opus ferm unor creşteri mai mici de 15% şi a obţinut în negocieri creşteri totale care depăşesc 15,8%”, a spus Nicolae Ciucă.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO