Eveniment

De ce în supermarketuri zahărul s-a scumpit în ultimii doi ani, în timp ce pe bursă zahărului preţul a scăzut cu 40%

De ce în supermarketuri zahărul s-a scumpit în ultimii...

Autor: Andrei Chirileasa

04.07.2013, 15:43 457

În România, preţul mediu al unui kilogram de zahăr în retail (supermarket) este de 1,6 dolari (5,5 lei), fiind de peste 4 de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi (1,23 lei) pe kilogram (la sfârşitul lunii iunie).

Preţului de retail al zahărului a crescut în continuu începând cu anul 2006, deşi pe bursă cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puţin faţă de 2011. În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%, potrivit unei analize a casei de brokeraj poloneze X-Trade Brokers, specializată în intermedierea de tranzacţii pe pieţele internaţionale (valutare şi de mărfuri).

Chiar şi în aceste condiţii, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atât către retaileri, cât şi către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piaţa zahărului, a înregistrat anul trecut, pe piaţa locală, o creştere a vânzărilor cu 19,8%.

Acelaşi trend de creştere....

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO