Eveniment

Dinu Patriciu s-a intalnit din nou cu procurorii in cazul Petromidia

13.04.2005, 19:30 19

Omul de afaceri Dinu Patriciu a raspuns ieri timp de aproape opt ore intrebarilor puse de procurori in dosarul in care este urmarit penal in legatura cu privatizarea Petromidia. Dupa intalnirea cu procurorii, Patriciu a declarat presei ca a sustinut atat nevinovatia lui, cat si pe cea a angajatilor sai.

Omul de afaceri sustine ca dreptul de a-si folosi pasaportul i-a fost suspendat timp de numai sapte zile incepand cu data declansarii urmaririi penale si a sugerat ca, in momentul de fata, nu s-ar mai pune problema unui consemn la frontiera in cazul lui. Intrebat in legatura cu motivele care au dus la declansarea acestei anchete, Patriciu s-a referit la memorandumul inaintat procurorilor in 2004 si a spus ca, in pagina a doua a acestui document, "exista indicii temeinice pentru fapte de coruptie comise de cei care l-au scris".

La inceputul lui iunie 2004, Ioan Talpes preciza ca, in perioada 2001-2003, a primit, in calitate de consilier prezidential, mai multe informatii si acte de control efectuate de organele in drept privind privatizarea si situatia Petromidia.

Talpes facea aceste precizari dupa ce liderul PRM distribuise presei un dosar despre care sustinea ca provenea de la Departamentul Securitatii Nationale al Administratiei Prezidentiale, continand mai multe acuzatii privind privatizarea Petromidia.

Conform precizarilor facute de Talpes in 2004, in baza acestor documente a fost intocmit de catre consilierul Paul Sarbu un memorandum care a fost avizat si apoi inaintat presedintelui Ion Iliescu. Talpes afirma ca seful statului a dispus sa fie trimis cate un exemplar Ministerului Economiei, Ministerului Finantelor, Ministerului Justitiei si APAPS.

Dupa ce a analizat documentul, Ministerul Justitiei a inaintat memorandumul Parchetului National Anticoruptie, organul competent pentru "a efectua cercetarile corespunzatoare", mai declara fostul consilier prezidential.

In ziua in care Patriciu a fost pus sub acuzare, fostul consilier prezidential Ioan Talpes a declarat ca nu a avut nici un fel de relatii cu acesta si ca nu se simte vinovat de punerea sub acuzare a omului de afaceri. Fostul consilier prezidential pe probleme de securitate aprecia ca numele sau a fost invocat in acest caz ca urmare a dosarului pe aceasta tema inaintat cu mai mult timp in urma de Presedintie, catre Ministerul Economiei, Ministerul Finantelor, Parchet si AVAS.

Potrivit Ministerului Public, in timpul investigatiilor au rezultat date si indicii conform carora grupul Rompetrol, actionarul majoritar al Rompetrol Rafinare, nu si-a indeplinit obligatiile contractuale privind efectuarea unor investitii tehnologice de 15 milioane de dolari (11,5 milioane de euro), care trebuia realizate din surse proprii ale cumparatorului sau din surse atrase pe numele sau.

Puternicul om de afaceri, influent membru al PNL, mai este acuzat de ilegalitati in privinta imprumuturilor dintre rafinarii si de neinregistrarea in contabilitate a unor operatiuni financiare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO