♦ Cristian Ghinea, fostul ministru al investiţiilor şi proiectelor europene: „Pentru construcţii este vorba de perspectiva anului 2025 şi atunci este cu «dac㻓.
Eventuala eliminare a facilităţilor acordate sectorului construcţiilor va avea un efect devastator pentru firmele şi angajaţii din acest sector, avertizează Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), care estimează că cei 100.000 de angajaţi în ultimii trei ani vor emigra imediat ce se vor elimina aceste facilităţi.
„În ciuda faptului că PNRR - Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - a fost anunţat ca program al investiţiilor din România pe următorii 7 ani, sub pretextul unei echităţi a sistemului, programul prevede eliminarea acestor facilităţi fiind considerate «distorsiuni şi lacune ale sistemului fiscal». Mai mult decât atât, în spaţiul public se vehiculează ideea Ministerului de Finanţe, că aceste facilităţi ar trebui retrase din anul 2022“, a transmis, într-o scrisoare deschisă adresată decidenţilor politici din România, Adriana Iftime, directorul general al Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii. Calculele constructorilor arată că, la 100.000 de muncitori plecaţi, România va avea un minus de 8 miliarde de euro/an din producţie, adică jumătate din PNRR-ul din România.