Eveniment

Liviu Voinea: Creşterea economică mare va fi adusă de crearea de noi locuri de muncă şi investirea eficientă

Liviu Voinea: Creşterea economică mare va fi adusă de crearea de noi locuri de muncă şi investirea eficientă

Liviu Voinea

Autor: Andreea Mindrila

07.02.2012, 16:56 232

Economistul Liviu Voinea consideră că măsurile pe care România trebuie să le adopte pentru a avea o creştere economică mai mare sunt crearea de locuri de muncă şi directionarea corectă a investiţiilor.

"Trebuie luate măsuri în domeniul fiscal şi este vitală crearea de locuri de muncă.

Este foarte important ca investiţiile străine să fie direcţionate în principal către zonele unde este cea mai mare nevoie. Patru investiţii făcute la Cluj nu ajută atât de mult economia ca în cazul în care acestea ar fi fost făcut în zone care au cu adevărat probleme".

De asemenea, el consideră că trebuie să se realizeze investiţii în infrastructură, deoarece acest domeniu este foarte important în dezvoltarea economică a unei ţări.

Printre măsurile adoptate trebuie să se enumere şi reducerea CAS-ului, concomitent cu scăderea salariului minim: "O altă măsură care ar trebui luată este reducerea CAS-ului în paralel cu scăderea salariului minim, pentru a se stimula în acest mod consumul populaţiei", spune Liviu Voinea.

Măsurile luate în timpul guvernării Tăriceanu au fost prociclice, iar acest lucru s-a întâmplat şi în perioada în care şefia guvernului a fost deţinută de Emil Boc.

"Măsurile adoptate în timpul lui Tăriceanu au fost prociclice, au stimulat economia când aceasta se afla oricum pe un trend ascendent. Şi măsurile luate de guvernul Boc au fost prociclice, pentru că au influenţat negativ economia când aceasta era într-o situaţie dificilă".

În prezent, contextul economic s-a schimbat, spune Voinea, şi trebuie să ţintim creşterea economică, nu deficitul bugetar sau inflaţia, chiar cu riscul unei rate ridicate a inflaţiei, pentru că dacă nu avem creştere economică, consumul nu poate creşte iar nivelul de trai al populaţiei nu se poate îmbunătăţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO