Eveniment

Mai multe granite inchise pentru exporturile de carne de pasare

12.10.2005, 20:01 26

Numarul tarilor care au interzis importurile de carne de pasare din Romania a ajuns ieri la 11 dupa ce pe aceasta lista au intrat toate statele balcanice - Albania, Macedonia, Serbia si Muntenegru - si Elvetia.

Oficialii europeni au amanat pentru astazi luarea unei decizii privind o eventuala sistare a importurilor de produse avicole din Romania.

"Comisia Europeana a blocat importurile din Turcia unde se pare ca virusul gripei aviare este prezent si a decis sa astepte pana miercuri in cazul Romaniei, deoarece indiciile sugereaza contrariul acolo", a declarat comisarul european al Sanatatii si Protectiei Consumatorilor, Markos Kyprianou.

Delegatia Comisiei Europene in Romania a anuntat ca se asteapta ca rezultatele testelor de laborator, efectuate pentru confirmarea virusului gripei aviare in cazul celor trei pasari domestice din Ceamurlia de Jos de catre specialistii Institutului National de Diagnostic si Sanatate Animala, sa fie cunoscute astazi.

"Vor mai fi necesare insa inca cel putin doua zile pentru a se stabili daca virusul este extrem de contagios sau pentru a realiza o descriere finala a acestuia", au spus oficialii delegatiei.

In cazul in care Comisia Europeana va decide suspendarea importurilor, producatorii romani vor fi pusi intr-o situatie extrem de dificila avand in vedere ca principalele destinatii ale exporturilor sunt Olanda, Marea Britanie si Germania. In plus, faptul ca Ungaria, alaturi de Grecia, Polonia, Croatia, Bosnia si Bulgaria, a decis inca de luni sa sisteze importurile din Romania a inceput deja sa creeze probleme, mai multe transporturi de carne de pasare fiind oprite la granita.

Dincolo de pierderea exporturilor, nici piata interna nu da semne ca ar putea absorbi productia fermelor romanesti. Proprietarii fermelor de pasari din judetul Vaslui au reclamat Directiei Sanitar-Veterinare si Sigurantei Alimentelor (DSVSA) ca mediatizarea excesiva a pericolului existentei gripei aviare de catre autoritati le creeaza prejudicii grave prin scaderea vanzarilor.

Potrivit conducerii DSVSA Vaslui, o parte din populatia judetului a renuntat deja sa mai cumpere de pe piata carne din pasare sau oua de gaina, chiar daca acestea provin de la producatori autorizati si sunt vandute in magazine specializate. Mai mult decat atat, proprietarii unor retele importante de magazine din tara refuza sa mai faca achizitii de la producatorii din judet pe motiv ca este unul din judetele mentionate ca fiind cu risc maxim de contactare a virusului gripei aviare.

"Din punctul nostru de vedere, consideram ca populatia s-a impacientat mai mult decat era cazul si a cazut in extrema cealalta. Consumatorii trebuie sa inteleaga ca in toate crescatoriile de pasari din judet si din tara sunt luate de mai multa vreme masurile de siguranta astfel incat virusul gripei aviare sa nu afecteze efectivele de pasari. Ceea ce ar trebui populatia sa inteleaga este sa nu cumpere gaini, carne de pasare sau pui de la coltul strazii. Abia aici apare riscul", a declarat Decebal Sararu, directorul DSVSA Vaslui, citat de Mediafax.

Pana la aflarea rezultatelor de laborator, autoritatile vor incepe astazi sa plateasca despagubiri locuitorilor din comuna Ceamurlia de Jos ale caror pasari au fost sacrificate din cauza suspiciunii ca ar fi purtatoare ale virusului gripei aviare. Potrivit Ministerului Agriculturii, valoarea despagubirilor este de 8 lei noi pentru kilogramul de gaina in viu, 9 lei noi pentru kilogramul de rata sau gasca, 10 lei noi pentru kilogramul de curca. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO