Eveniment

O delegaţie română a fost la Gazprom pentru discuţii asupra SouthStream

16.06.2010, 23:01 20

Vizita pe care delegaţia română formată din ministrul economiei,Adriean Videanu, precum şi din oficiali ai Romgaz şi Transgaz, afăcut-o la Moscova pentru a se întâlni cu reprezentanţii Gazprom nus-a soldat cu niciun rezultat, discuţiile urmând să fie reluate întoamnă, când este aşteptată la Bucureşti o delegaţie a gigantuluirus condusă de preşedintele Gazprom, Alexei Miller. "Discuţiile aucuprins proiecte vizând înmagazinările de gaze, în contextul încare în luna octombrie se va încheia studiul de fezabilitate pentrudepozitul de la Roman-Mărgineni şi se va putea lua o decizie asupraviitorului proiectului", au declarat reprezentanţii MinisteruluiEconomiei. Potrivit acestora, un alt subiect discutat a fost oeventuală implicare a României în gazoductul South Stream, Româniaexprimându-şi încă o dată disponibilitatea de a pune la dispoziţiaruşilor toate datele necesare realizării studiului de fezabilitatepentru acest proiect. Totodată, au mai fost abordate subiecteprecum implicarea în comun a Romgaz alături de Gazprom în proiecteprivind producţia de energie, precum şi posibilitatea ca din anul2012 România să aibă o relaţie directă cu Gazprom în ceea cepriveşte achiziţia de gaze naturale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO