Eveniment

O treime din populaţia ocupată lucrează în agricultură, la fel ca în anul 1980

O treime din populaţia ocupată lucrează în...

Autor: Adelina Mihai, Sorin Pâslaru

22.08.2014, 00:08 3283
De trei decenii încoace, aproape unu din trei locuitori apţi de muncă este încadrat în categoria „populaţie ocupată în agricultură“, iar cei mai mulţi dintre cei 2,6 milioane de români care poartă această titulatură în statistici duc un trai la limita sărăciei.

Situaţia din România este similară cu cea din state precum Ecuador, Guate­ma­la, Kazahstan sau Filipine. În timp ce mai toate ţările europene s-au dezvoltat prin industrializare şi apoi prin crearea de locuri de muncă în servicii, România rămâne la stadiul de o treime din populaţie ocu­pată în agricultură, sector care aduce doar 6% din PIB. În Ungaria, doar 5% dintre angajaţi au activităţi agricole, în Polonia 12,6%, iar în Ucraina  17,2%.

Iar productivitatea scăzută a acestui sector este dată  de raportul dintre contribuţia mică la PIB prin comparaţie cu nu­mărul mare de persoane ocu­pate în agricultură: 29% din populaţia ocupată din România produce 6% din PIB.

„Marea problemă este că majoritatea populaţiei ocupate în agricultură nu lucrează în agricultura capitalistă, profitabilă, ci în cea de subzistenţă. În ultimele decenii, dinamica dezvoltării urbane a fost lentă, incapabilă să se dezvolte. Până când oraşul nu îşi revine, ţara nu va ieşi din să­răcie. Lipsa locurilor de muncă din ora­şe, precum şi a slujbelor cu activităţi neagricole din sate a făcut ca procentul popu­la­ţi­ei din agricultura de subzistenţă să în­ghe­ţe la 29%“, a explicat profesorul Du­mi­tru Sandu de la Facultatea de Sociologie.

În anul 1950, forţa de muncă din economie era ocupată în proporţie de 74% cu activităţi agricole, iar pro­porţia a scăzut semnificativ odată cu politica de industrializare forţată şi accelerată a României de după cel de-al Doilea Război Mondial şi care a mutat o parte din forţa de muncă către centrele in­dus­triale. Astfel, în 1980 s-a ajuns la o pon­dere de 29% a populaţiei ocupate în agri­cultură din total, iar la Revoluţia din 1989 scăzuse chiar la 28%. Lipsa investi­ţiilor şi perioada de dezindustrializare din ultimii 20 de ani a făcut  ca acest procent să îngheţe la valoarea de 29%, în ciuda migraţiei masive a populaţiei în străinătate şi a faptului că economia României s-a modernizat după intrarea multinaţionalelor pe piaţă.

În prezent, România are cea mai fragmentată piaţă agricolă din Uniunea Europeană, cu 3,7 milioane de exploataţii agricole şi o medie de 3,5 hectare exploatate pentru fiecare fermă. Situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultimii ani, astfel că piaţa a ajuns să aibă două universuri distincte: cel al fermelor de subzistenţă, de câteva hectare fiecare, care acoperă în total 4 milioane de hectare şi arealul celor câteva zeci de mii de ferme industriale, care exploatează alte 4 milioane de hectare de pământ.

„În România există un număr mare de proprietari de pământ, însă cred că jumătate dintre aceştia sunt în oraş, dar sunt trecuţi în statistici ca populaţie ocupată în agricultură. Persoanele de peste 66 de ani care culeg fructe din grădină sau cei care lucrează pământul pentru consum propriu nu ar trebui să intre în aceste cercetări“, este de părere Ştefan Poienaru, proprietarul Agrofam Holding, una dintre cele mai mari ferme agricole vegetale din România.

Cu toate acestea, gradul ridicat de ocupare a populaţiei în agricultură şi „îngheţarea“ acestuia în ultimii 30- 35 de ani plasează România departe de ţările din Uniunea Europeană.

„Problema se poate rezolva printr-o reindustrializare a sectorului agricol, prin crearea de mari exploataţii agricole. În acest moment, se practică o agricultură de subzistenţă, pentru consum propriu, care nici nu se pune la PIB“, a explicat şi profe­sorul Dumitru Miron, decan al Facultăţii de relaţii economice interna­ţionale din cadrul Academiei de Studii Economice.

Faptul că România ajunge să se compare din punctul de vedere al gradului de ocupare în agricultură cu ţări sărace din Africa, America sau Asia îşi are originile în cauze istorice. După restituirea de pro­prie­tăţi de după căderea comunismului nu s-a făcut comasarea suprafeţelor din agri­cultură, ceea ce înseamnă că s-au fărâmiţat foarte mult proprietăţile agricole, mai spune profesorul Dumitru Sandu.

„La acestea s-au adăugat şi problemele legate de lipsa unor sisteme eficiente de irigaţii. În plus, mai există un aspect: fermierii nu au unde să îşi vândă produsele, pentru că potenţialii clienţi din mediul urban nu au venituri suficiente pentru a cumpăra marfa lor sau pentru că pur şi simplu aleg produsele din import“, a mai spus Dumitru Sandu. Un alt motiv pentru care gradul de ocupare în agricultură a stagnat îl reprezintă şi faptul că nu toţi cei care nu şi-au mai găsit loc de muncă la oraş au plecat la muncă în străinătate. Iar costul mai ridicat al vieţii de la oraş a făcut ca în 2012, de exemplu, să se mute de la oraşe la sate peste 118.000 de persoane, depăşind numărul celor care fac tranziţia inversă, de la sate la oraşe (de 74.000 de persoane în 2012).

Depolitizarea administraţiei publice, regionalizarea şi descentralizarea, nu doar la nivel de judeţe, ci la grupuri de judeţe ar putea fi câteva dintre soluţiile pentru rezolvarea acestei probleme cu care se confruntă economia românească, spun specialiştii.

„România nu e bolnavă de sărăcie pe cât e bolnavă de lipsă de cooperare, un judeţ nu comunică cu altul. Există câteva organizaţii de asociere a judeţelor sau a localităţilor, cum sunt GAL-urile (grupuri de acţiune locală- n.red.). Avem nevoie de găsirea de soluţii pentru unirea comunelor mici care sunt neviabile din punct de vedere economic, pentru că ponderea acestora este foarte mare în totalul celor peste 3.800 de comune din ţară“, a mai spus profesorul Dumitru Sandu.

În state precum Ungaria, Italia, Bulgaria sau Spania, ultimii 30 de ani au micşorat de câteva ori ponderea populaţiei ocupate în agricultură, însă în România nu s-a întâmplat acest lucru. De ce?

„Bolile noastre sunt acelea că se elaborează documente de politici publice şi strategii care sunt goale de conţinut, se confundă agenda publică cu agenda unor persoane şi se lasă lucrurile în drum, nu se duc până la capăt, în timp ce în alte state astfel de politici se implementează, indi­fe­rent de schimbările de la guvernare. Mo-delul spaniol sau cel italian ar putea fi un punct de plecare pentru România, ţinând cont şi de diferenţele de relief dintre state. O strategie de dez­voltare a agriculturii mai bine elaborată, o consecvenţă şi o coerenţă la nivelul măsurilor de politici publice din domeniu  sunt elemen­tele-cheie pentru reuşită“, a mai spus Dumitru Miron de la ASE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO